Partidele din Opoziție au format un grup de lucru transpartinic care să elaboreze Legea Bicicletei, a anunțat vineri, pe Facebook, deputatul PMP Valeriu Steriu. Inițiata care va fi depusă în Parlament „va stabili principii și va conține măsuri adecvate de promovare a utilizării bicicletei, pe mai multe planuri, în principal legislativ și instituțional, într-un mod coerent și integrat”.
„Legea își propune să rezolve multiplele neajunsuri ale cadrului normativ actual, ca parte a efortului legislativ de încurajare a unei mobilități durabile, a unui sistem de transport mai puțin poluant și a unui stil de viață sănătos și modern, în concordanță cu bunele practici și tendințele la nivel european.
Potrivit viitoarei legi, promovarea utilizării bicicletei va fi declarată obiectiv de interes public și se vor aduce modificări legislației rutiere, urbanistice, fiscale și din alte câteva domenii. Propunerea de act normativ va prevedea și adoptarea unei strategii naționale și a unui masterplan în acest sens. Vor fi create elemente instituționale la nivelul autorităților centrale și locale care să permită coordonarea între autorități, atât în elaborarea măsurilor, cât și în punerea lor în practică.
Proiectul nu va înlocui actualele inițiative legislative pro-biciclistice aflate în diverse faze ale procedurilor parlamentare, ci le va corela și va oferi verigile lipsă, pentru a se ajunge la un cadru normativ coerent, favorabil dezvoltării circulației pe doua roți în scop utilitar, turistic, sportiv și recreativ. Actualele proiecte punctuale vor fi sprijinite deoarece au un rol important de conștientizare a importanței bicicletei, în cadrul mai larg al promovării dezvoltării durabile.”, explică Steriu proiectul de lege, pe rețeaua de socializare.
Din grupul de lucru fac deputatul USR Tudor-Rareş Pop, deputatul PSD Carmen Mihălcescu, deputatul PNL Adriana Săftoiu, deputatul PMP Valeriu Steriu şi deputatul UDMR Attila Korodi.
Proiectul este sprijinit de un grup de peste 50 de organizații neguvernamentale care, încă din toamna anului trecut, au propus inițierea acestei legi și au contactat în acest sens candidații și ulterior parlamentarii aleși. Grupul de lucru este deschis tuturor parlamentarilor care vor să semneze iniţiativa legislativă şi care doresc să contribuie cu idei şi propuneri pentru elaborarea Legii Bicicletei.