300 de posturi de funcţionari în cadrul instituţiilor europene sunt scoase la concurs din martie de către de Oficiul european pentru selecția personalului (EPSO).
Studiile superioare absolvite şi experienţa profesională anterioară sunt criterii pe care angajatorii europeni le iau în considerare în cadrul selecţiei, însă există şi posturi pentru proaspăt absolvenţi. Salariile sunt motivante şi încep de la 4.000 euro, anunţă EPSO. Ce paşi trebuie să urmaţi Pentru a ajunge să lucraţi într-o instituţie europeană, trebuie să vă creaţi un cont pe site-ul www.epso.eu, să vă înscrieţi la categoriile pe care le vizaţi şi ulterior să parcurgeţi două etape majore. Prima este preselecţia, o etapă eliminatorie care constă în susţinerea unui test online structurat în patru tipuri de verificări, care testează abilităţi de vorbire, de raţionament numeric şi abstract, dar şi capacitatea de rezolvare a problemelor. Dacă treceţi de preselecţie, sunteţi chemaţi la Bruxelles pentru interviu. Într-un centru de evaluare vi se vor testa capacitatea de analiză, de sinteză, de a lucra în echipă dar şi abilităţile de comunicare. „Românii sunt foarte bine pregătiţi, toată Europa susţine asta. Cred că mulţi dintre tinerii noştri nu ar avea nicio problemă să treacă testele de preselecție sau interviurile. Mai mult, consider că prezenţa a cât mai mulți români pe aceste posturi este un beneficiu în primul rând pentru Europa, datorită calităţii muncii prestate”, a declarat europarlamentarul român Petru Luhan.