OPINIA lui Predoiu despre VIITOAREA conducere PNL, după demisia lui Blaga

Prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu a declarat, sâmbătă, referitor la o nouă nominalizare pentru funcţia de co-preşedinte al partidului, că este important ca liberalii să aibă discuţii constructive, care să consolideze fuziunea, informează Agerpres.

"Parcurgem, forţaţi de împrejurări nedorite şi neplăcute, o procedură care nu era prevăzută în parcursul fuziunii la acest moment, dar asta este viaţa. Trebuie să facem faţă şi să mergem înainte. Important este să avem discuţii constructive, care să consolideze fuziunea şi să crească şansele partidului în alegeri", a spus Predoiu, întrebat cu privire la o nouă nominalizare pentru postul de copreşedinte după demisia lui Vasile Blaga. 

Despre o eventuală opţiune pentru preşedinte unic, el a susţinut că obiectivele sunt consolidarea fuziunii şi creşterea şanselor PNL în alegeri. 

"Ca în orice decizie te poţi orienta pe o soluţie pe termen scurt sau de termen lung, dar cred că acestea sunt obiectivele pe care trebuie să le avem în vedere: consolidarea fuziunii şi creşterea şanselor partidului în alegeri", a declarat Predoiu. 

El a subliniat că se concentrează pe politicile publice ale partidului şi programul de guvernare al PNL. 

"Altele sunt obiectivele acum, nu cele personale, ci cele care ţin de şansele partidului în alegeri. De aceste alegeri depind foarte multe lucruri", a precizat Predoiu.

Numele prim-vicepreședintelui, Cătălin Predoiu, a fost vehiculat în legătură cu șefia PNL, el așteptând încă o invitație din partea lui Vasile Blaga, după cum a scris el însuși pe Facebook. Cătălin Predoiu a ţinut să dezmintă vineri, pe Facebook, speculaţiile potrivit cărora ar fi refuzat o propunere de a prelua funcţia de copreşedinte al partidului. "E complet fals. E adevărat că nu am solicitat şi nu am cerut vreo poziţie în partid, dar este complet neadevărat că am refuzat vreodată ceva ce mi-a cerut partidul", a scris Predoiu, insistând că Vasile Blaga nu i-a făcut nicio ofertă.