Ce se poate întâmpla cu portarea numărului de telefon? VREI ALTĂ REŢEA? Poate fi cam complicat...
Editura Evenimentul si Capital

Ce se poate întâmpla cu portarea numărului de telefon? VREI ALTĂ REŢEA? Poate fi cam complicat...

Autor: | | 0 Comentarii | 916 Vizualizari

Cererea de portare poate fi respinsă dacă este incorect completată, datele de identificare a abonatului sunt greşite, nu corespund numărului a cărui portare se solicită sau operatorul donor nu mai furnizează serviciul de telefonie prin acel număr

Cererea de portare poate fi respinsă dacă este incorect completată, datele de identificare a abonatului sunt greşite, nu corespund numărului a cărui portare se solicită sau operatorul donor nu mai furnizează serviciul de telefonie prin acel număr, arată un comunicat transmis miercuri de ANCOM

În contextul în care utilizatorii reclamă faptul că Autoritatea le-ar refuza cererile de portare, vreau să precizez că ANCOM se ocupă exclusiv de gestionarea sistemului informatic prin care se derulează procesele de portare. Doar operatorii de telefonie implicaţi în proces pot refuza o cerere de portare”, a declarat Sorin Grindeanu, preşedintele ANCOM, potrivit mediafax.ro

Potrivit ANCOM, înainte de a accepta o cerere de portare din partea utilizatorului, operatorul acceptor este obligat să verifice dacă solicitantul este şi titularul contractului de furnizare a serviciului sau reprezentantul legal al acestuia şi dacă numărul/numerele pentru care se solicită portarea face/fac obiectul contractului încheiat. Pentru aceste verificări, operatorul acceptor are nevoie de codul de abonat (în cazul portării abonamentelor, disponibil pe factură) sau de numărul cartelei SIM (în cazul portării cartelelor prepaid).

„După efectuarea verificărilor şi acceptarea cererii din partea utilizatorului (semnată şi datată), operatorul acceptor completează o cerere electronică pe care o transmite, prin intermediul sistemului IT administrat de ANCOM, operatorului donor. Acesta, în funcţie de conţinutul cererii şi informaţiile din sistemele proprii, poate accepta sau refuza cererea de portare. Operatorul acceptor va conveni cu abonatul intervalul de timp în care se poate realiza portarea numărului”, precizează ANCOM.

De asemenea, operatorul acceptor trebuie să informeze abonatul cu privire la faptul că fereastra de portare (intervalul de timp dintr-o zi în care trebuie să se realizeze portarea) se va stabili după validarea cererii de portare de către operatorul donor”, anunţă sursa citată.

ANCOM precizează că operatorul acceptor poate refuza portarea numărului în cazul în care nu furnizează tipul de serviciu solicitat de utilizator (de exemplu, serviciul de telefonie prepaid).

Autoritatea precizează că operatorul donor poate refuza cererea de portare în următoarele condiţii: - cererea nu este corect completată; - datele de identificare a abonatului sunt incorecte sau nu corespund cu numărul a cărui portare se solicită; - numărul se regăseşte în una dintre categoriile de resurse de numerotaţie exceptate de la portabilitatea numerelor; - operatorul donor nu furnizează servicii prin intermediul numărului respectiv (de exemplu, prin încetarea contractului ca urmare a unei solicitări venite din partea utilizatorului anterior depunerii cererii de portare); - numărul pentru care se solicită portarea nu a fost utilizat pentru convorbiri în reţeaua operatorului donor; - cartela SIM este declarată pierdută/furată.

Nu pot constitui motive de refuz al cererii de portare: - existenţa unor datorii ale abonatului către operatorul donor; - existenţa unei durate minime a contractului încheiat cu operatorul donor; - suspendarea furnizării serviciului prin intermediul numărului respectiv.

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Fapt divers

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate