Operațiunea Walkiria sau Noaptea Cuțitelor Lungi? | Horoscopul lui Dom' Profesor

Pe 18 iulie s-au născut Nelson Mandela, John Glenn, Evgheni Evtuşenko, Hendrick Anton Lorentz, Richard Branson, Giaccomo Facchetti, Sepi Damian, Ion Dumitrescu.

În calendarul creştin ortodox sunt Sfinţii: Emilian de la Durostorum, Pamvo, Iachint, Pavel şi Valentina.

În "Kalendar" continuă Circovii de Vară, până pe 20 iulie, ziua marelui Dabatopeios, zeul focului, metalelor dar şi al fulgerelor şi trăsnetelor. Am mai spus că sunt aproape două săptămâni de sărbători vechi, de la traco-geto-daci pe care le-aş numi "în aşteptarea bobului de grâu".

De fapt, oamenii din vechime nu aşteptau, ci încercau prin practici magice şi religioase să obţină favoarea zeilor şi deci recolte bune şi animale multe şi sănătoase. O făceau din prostie, din neștiință, din comoditate?

Nu, o făceau de frică, de teamă că nu vor supravieţui dacă recolta va fi prea slabă! Pe frică şi supunere s-a clădit întreg sistemul religios ulterior. Frica de Dumnezeu, frica că suntem păcătoşi şi frica că păcătuim în continuare, frică că ne pierdem sufletul, frica de pedeapsa divină, frica că nu facem ce trebuie canonic, frica, frica, frica...

De aceea Sfântul Ioan Paul al II-lea a spus: "Nu vă fie frică!" Ştia el ce ştia, că frica este cel mai rău lucru pe lume, nu l-au făcut degeaba Sfânt!

Sau, ar trebui să vă frie frică? Frica păzește pepenii și este productivă.

Sâmbătă dimineața, adică noaptea, pe la ora două și jumătate, poate trei, mobilele și sunetul enervant al apelurilor Skype m-au trezit din somn. Abia adormisem, după ce vorbisem cu familia și prietenii din State. Dar cine mă chema atât de insistent? Zaim, prietenul meu otoman, cel cu ochi albaștri și mâini și picioare mici, din Copehanga, Idris din Viena, cîțiva turci din București și mulți prieteni care se aflau în Turcia, unii cu afaceri, alții în vacanță. S-a ales praful de weekendul meu și de excursia planificată, împreună cu un grup de motocicliști la trovanți, la pietrele care cresc și se mișcă singure.

Ceea ce m-a caracterizat, toată viața, a fost curiozitatea. Este adevărat, ”curiosity killed the cat, but satisfaction brought it back" acesta este tot proverbul briton. Satisfacția de a știi, de a cunoaște exact și cât mai complet despre ceea ce este vorba.

Duminică, mai pe seară, când m-am trezit și eu ca omul, după o altă noapte nedormită, nu mai sunt tânăr - și m-am uitat pe agențiile mari de știri, m-a cuprins un râs nervos, amar. Una știam eu, ASISTASEM ÎN DIRECT prin mijloacele media personale ale prietenilor mei din Turcia și alta era în marea presă. Pentru a câta oară, dezinformarea, manipularea și scenariile de laborator ajung direct și nemijlocit la domniile voastre, dragi lupi, padawani și hobbiți. Poate, ca să nu vă fie frică!

În orice caz, lucrurile sunt în marș și au luat o întorsătură urâtă. România este puternic infiltrată de interesele turcești. Turci care poate sunt în solda și slujesc interesele bogaților sheici arabi saudiți, care fac legea la Ankara. Turcii din România sunt un grup eterogen, dar au și un canal tv, care reprezint un interes, repet, doar un interes. Turcii de pe la noi sunt din toată gama, de la pro, la contra, de la kurzi la musulmani feroce, de la patrioți otomani ca prietenii mei la... ceilalți. România poate s-o dea rău de tot în bară, dacă se va implica, între-un fel sau altul, în criza turcă. O declarație politică inodoră și incoloră în spiritul păcii și al regretului pentru viețile pierdute (inutil) este tot ceea ce trebuie făcut. În orice caz, cred, sper, că moscheea lui Ponta s-a dus dracului, Doamne iartă-mă! Nu vă băgați, nu trageți de sfoară că o să vă pice în cap elefantul din copac! Sau, asta se dorește, destabilizarea întregului flanc sudic?

Acum vă rog să mă scuzați dragi lupi, padawani și hobbiți, iarăși sună toate, iar cățeii latră afară, le este fomică. Mai întîi cățeii, globul pământesc mai poate să aștepte, pentru că mâine, este, în definitiv, o altă zi!     

 

BERBEC  Cu eternul Uranus în zodie, astăzi poţi folosi energia, rapiditatea ta nativă zodiacală în scopul îmbunătăţirii calității vieţii tale. Și planul sentimental este avantajat de conjunctură. Din nou o zi relativ favorabilă intereselor tale personale. Totuşi nu lua lucrurile în tragic, dacă total sau parţial lucrurile întârzie, sau nu se finalizează chiar cum îţi doreai.  Este şi o zi bună de discuţii cu partenerii, fie de viaţă, fie de afaceri, în sensul analizei şi trasării unor proiecte viitoare. Poţi trece cu uşurinţă un obstacol dacă iei în serios sfaturile unei persoane competente în domeniu.

TAUR   O zi calmă, la serviciu, stelele spun că ar trebui să fii în vacanţă! Cu toate că eşti invitat, chiar somat, de cei din jur să participi la o bârfă, totul îţi pare infantil. Este prea cald! Timpul este energia care schimbă viaţa. Stai liniştit, de fapt nu prea liniştit, că nu ai cum. Te nemulţumesc o mulţime de lucruri. Corect. Ai dreptate şi tu. Dar aşteaptă momentul, urmăreşte oportunitatea, fii pe fază. Astăzi dacă nu te iei după aparenţe şi analizezi bine detaliile şi te informezi corect, poţi evita o cheltuială. Trebuie să te concentrezi pe problemele obişnuite, simple, cotidiene, liniştea şi calmul îţi aduc eficacitate şi succes.

GEMENI   Accentul zilei de azi este pus pe înaltă tehnologie. Ai dori un smart nou, sau o tabletă mai performantă. Dacă nu te pricepi întreabă un prieten din IT, nu tot ceea ce este nou e și mai bun! Nu te implica în proiecte sau în cauze pierdute, evident, de la început. Nevoia de siguranţă şi de stabilitate materială te fac să te gândeşti la viitor, la planuri. Aşa intri sigur în depresie, pentru că nu ai nicio soluţie. Adevărul este dincolo de tine, vorba filmului. Dacă nu ești Geamăn, ci peşte din marele banc al celor care au luat împrumuturi sau leasing, atunci ai o problemă. Ţi-ai pierdut libertatea. Uită ieri, trăieşte astăzi, mâine - mai vedem – asta este toată filozofia!

RAC   O veste, din presă, te face să vrei să schimbi programul tău de vacanţă, probabil aveai rezervare pentru Turcia! Primeşti și o altă veste, de la rudele din străinătate. Analizează cu calm! Surprize plăcute. Poţi să-ţi îmbunătăţeşti astăzi modul de viaţă de o manieră agreabilă. Ai o stare de surescitare cerebrală, provocată de multele gânduri. Dar şi de problemele pe care le ai. Totuşi, filozofia ta de viaţă te face să vezi lucrurile dintr-un unghi mai favorabil, dintr-o perspectivă mai bună. Te bucuri de o bună intuiţie care te ajută, astăzi, la rezolvarea problemelor cotidiene. Soluţia unei probleme este la îndemâna ta. Concentrează-te şi poți reuşi!

LEU   Aştepţi să primeşti nişte bani, sau ai unele economii. Te gândeşti cum să împarţi două paie la trei măgari! Te sfătuiesc să împarţi suma în două, o parte pentru casă, alta pentru vacanţă! Evită sau amînă orice întîlnire sau decizie importantă şi petrece ziua într-un cadru plăcut şi confortabil.  Călătoriile, însă, sunt bine aspectate, dar nu în Turcia. La serviciu, sau unde activezi, ai o opinie corectă despre un coleg. Care coleg, la rândul său îţi va fi de mare ajutor în viitorul apropiat. Astăzi radiezi optimism şi energie şi îi influenţezi favorabil pe cei din jur, îi motivezi. Adaugă şi o vorbă bună, o laudă. Se deschide o posibilitate, o oportunitate, care pote deveni profitabilă numai cu condiţia să poţi duce lucrurile la bun sfârşit, să poţi să faci un efort suplimentar.

FECIOARĂ   Ai intrat în criză de timp, ai de rezolvat o mulţime de treburi, pe care le-ai tot amânat. Ocupă-te de ele secvenţial. Astăzi ocupă-te mai întâi de carieră, de acolo obții banii necesari! O zi bună pentru că regăseşti un obiect sau o relaţie care s-a pierdut sau s-a eclipsat.  Cu o Lună afectată nu te baza foarte mult pe intuiţie, totuşi ideile îţi vin foarte repede – găseşti soluţii şi legături la toate situaţiile prezentate astăzi. Astăzi ai dificultăţi să te adaptezi la ambianţă, la ritmul impus. Trebuie să te menajezi, nu face eforturi mari astăzi, oboseala ta a devenit cronică. De asemenea nu trebuie să te laşi distras şi influenţat de veştile care circulă la serviciu.

BALANŢĂ  Ziua de azi este ca o gură de oxigen îmbogăţit cu ozon. În mijlocul unei lumi preocupate şi tensionate tu te simţi bine, relaxat şi energic. Stârneşti invidii şi gelozii, dar ţie nu-ţi pasă! Foarte bune aspecte. Fii agresiv şi incisiv în acţiuni, toate trebuie să iasă astăzi. Cu toate că s-ar cuveni să te odihneşti plenar, oboseala îşi spune cuvântul, programul se schimbă în ultimul moment, dar îţi face plăcere. Eşti pe cale să realizezi o ambiţie secretă. Seara favorabilă relaţiilor sociale sau de amor – poate un spectacol, poate o cină în doi. Atenţie la stările emoţionale, nu te lăsa ofensat, sau întristat din nimicuri, păstrează-ți forma excelentă!

SCORPION  Dimineaţa poţi să ai succes, dacă îţi asculţi vocea interioară, sufletul tău bun, bine ascuns sub exoscheletul dotat cu un ac veninos! Armă secretă: intuiţia ta, care, astăzi, nu dă greş! Eşti deosebit de inspirat în afaceri, în special în achiziţii şi cumpărături. Amorul, de asemenea, este bine aspectat. Profită de favorurile stelelor şi comunică cu anturajul. S-ar putea să ai surprize plăcute. Soarele ghideză acţiunile tale în sensul cel bun. Norocul este de partea ta, mediul social îţi este binevoitor, iniţiativele pe care le iei sunt pozitive. Optimismul şi entuziasmul îţi dau aripi ca să avansezi pe calea ta, pe drumul tău ales. Totuşi, fii foarte atent la anturaj, la cei care profitând de faptul că te afli „pe caii cei mari” vor să-ţi smulgă o promisiune, un angajament.

SĂGETĂTOR  O zi densă, obositoare. Eşti tras în toate părţile, trebuie să iei decizii şi să dai răspunsuri urgente. O activitate modernă normală, de fapt. Fii logic, calm, raţional şi competent! Poți! Horoscopul tău este favorabil. Dar, atenţie la sănătatea ta şi a celor din jur. Poţi să găseşti mici prilejuri să-ţi rotunjeşti veniturile. Trebuie să faci bani cum ai mai făcut, orice inovaţie, orice noutate este dăunătoare. Protejează-ţi sănătatea, evită oboseala şi fii selectiv în ceea ce mănânci. Evită izbucnirile sentimentale şi instabilitatea emoţională şi amână orice nu îţi face plăcere. Ascultă cu atenţie, oportunităţile, fie în afaceri, fie în dragoste – abundă, dar nu fac mult zgomot. Discreţia a însoţit întotdeauna succesul. Astăzi, mai mult ca oricând.

CAPRICORN   Mediator din oficiu, ţi se cere să faci pe arbitrul, la serviciu, sau acasă. Te bucuri de o atmosferă favorabilă şi de un nume bun, lumea te apreciază. Alungă nesiguranţa şi relaxează-te! Pune-te pe treabă cu multă hotărâre şi tenacitate. Eşti în întârziere şi ştii asta. Stelele spun să te grăbeşti. Pe de altă parte, nu uita că perseverenta oarba este arma celui lipsit de imaginatie. Nu-ti risipi inutil fortele, daca vezi ca nu reusesti, schimba modul de abordare ! Pe total o zi cam monotonă, lipsită de nerv, care nu te motivează. Atenţie, astfel de zile sunt periculoase pentru că îţi adorm atenţia! Totul apare destul de neclar si confuz. Doresti mai multa claritate si lumina. Timpul rezolva totul… sau aproape totul!

VĂRSĂTOR  Mare atenţie la ceea ce spui cu gândul aiurea, la comunicaţie, în general, pentru că unele cuvinte pot răni, fiind interpretate greşit - totul poate degenera inutil. Vorbeşte puţin şi clar! Ziua de astăzi se anunţă liniştită – poate este un prilej, rar de altfel, să te gândeşti la tine şi la interesele celor dragi. Vitalitatea ta se situază la un nivel acceptabil, totuşi, trebuie să mai lucrezi la forma fizică şi să dai jos kilogramele în plus. Ceva mişcări în faţa ferestrei deschise, dimineaţa. Sau poţi fugi cu căţeluşul prin parc. La serviciu dai dovadă de o autoritate şi duritate care nu sunt pe gustul tuturor. Dar câte bordeie, atâtea obiceiuri… nu te lăsa impresionat şi continuă. Ai dreptate! Totul este să te opreşti la timp, să nu exagerezi!

PEŞTI  Aspecte bune pentru călătorii, drumuri, vacanţă. Exclus Turcia! Nu exagera inutil şi tragic problemele tale financiare, banii o să-ţi ajungă, ca întotdeauna, la limită, nimic nu s-a schimbat! Astăzi trebuie să faci un mic efort. În sfera cooperării, colaborării, lucrului în echipă. Nu te risipi în multe direcţii, pierzi energie preţioasă şi fără rezultat. Deci, nu fugi după doi iepuri… Puţină iscusinţă, chiar şiretenie, nu strică, pentru rezolvarea problemelor de astăzi. Este bine să judeci lucrurile şi oamenii din mai multe puncte de vedere. Nu te lăsa impresionat doar de un aspect. Nu fi superficial! Este momentul să te ocupi de problemele tale administrative. Nu lăsa să se acumuleze probleme mici, care pot deveni probleme mari.