Operațiunea „Hârtie” la Madrid.  42 de persoane au fost arestate, majoritatea români

Operațiunea „Hârtie” la Madrid.  42 de persoane au fost arestate, majoritatea români

Garda Civilă și Poliția Municipală din Madrid, Spania a reușit să destructureze o rețea, cu 48 de persoane, care au furat zeci de mii de tone de hârtie și carton din containere.

Hoții au vândut illegal în China și India zeci de mii de tone de carton și hârtie provocând primăriei Madrid daune de 16 milioane de euro.

Potrivit autorităților madrilène, 42 de persoane au fost reținute.

Operațiunea a fost numită cu termenul „Hârtie”, având în vedere că cei mai mulți membri ai rețelei erau români. Grupul infracțional este acuzat de infracțiuni împotriva mediului, furt și furt de deșeuri, spălare de bani și transfer ilegal de deșeuri în Asia de Sud-Est.

Ne puteți urmări și pe Google News

Hoții de hârtie lucrau pentru o companie de gestionare a deșeurilor care a organizat ilegal colectarea de hârtie și carton din Madrid.

Pentru a putea fi vândute în Asia de Sud-Est, deșeurile furate erau amestecate cu altele de origine legală.

Anchetatorii au documentat 278 de transferuri ilegale, cu o greutate de 67.300 de tone și o valoare de 10 milioane de euro.

Organizația era perfect coordonată și structurată și avea stabilite rute de ridicare a deșeurilor cu camioane conduse mai ales de români.

În acest fel, membrii organizației scoteau deșeurile din containerele municipale, care au fost deteriorate prin forțarea acestora, ceea ce a generat o creștere a insectelor pe deșeurile de hârtie și carton care au fost lăsate în afara acestor containere.

Pe toată perioada investigată – practic tot anul 2019 – investigatorii estimează că rețeaua a sustras mai mult de 9.300 de tone, cu un preț estimat pe piață de 1.300.000 de euro.

Ancheta, coordonată de Oficiul Mediului și Urbanismului, a fost condusă de agenți aparținând SEPRONA din Garda Civilă, în colaborare cu agenți ai Poliției Municipale din Madrid, care au inițiat primele investigații în Capitală.

În prezent, dosarul este la Curtea de Instrucțiune numărul 16 din Madrid. În anchetă a colaborat și Europol, pentru a vedea dacă există relații cu alte țări europene.

În același mod, anchetatorii au colaborat cu Subdirecția Generală a Deșeurilor din Ministerul Tranziției Ecologice și cu Direcția Generală Servicii de Curățenie și Deșeuri din Consiliul Local Madrid, potrivit ziarulromanesc.es