Un an şi trei luni, el a deţinut concomitent şi funcţia de consilier local şi pe cea de director coordonator în cadrul Direcţiei pentru Sport a Judeţului Bihor
Agenţia Naţională de Integritate a constatat, în urma procedurilor de evaluare, încălcarea legislaţiei privind regimul juridic al incompatibilităţilor de către BUHAŞ SORIN DACIAN, Consilier local în cadrul Consiliului Local al Comunei Oşorhei, Judeţul Bihor, informează ANI. În urma evaluărilor demarate la data de 17.11.2010, s-au constatat următoarele: Buhaş Sorin Dacian s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 23.05.2009 - 09.08.2010, întrucât a deţinut, simultan, atât funcţia de Consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei Oşorhei (Judeţul Bihor), cât şi funcţia de Director coordonator în cadrul Direcţiei pentru Sport a Judeţului Bihor. Potrivit ANI, el a încălcat, astfel, dispoziţiile art. 94), alin. 1 şi alin. 2), lit. a) din Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei. La data de 23.05.2009, Buhaş Sorin Dacian a fost numit în funcţia de Director coordonator în cadrul Direcţiei pentru Sport a Judeţului Bihor. De asemenea, la data de 18.06.2008 a fost validat mandatul lui Buhaş Sorin Dacian de Consilier local în cadrul Consiliului Local al Comunei Oşorhei (Judeţul Bihor). Astfel, au fost identificate elemente în sensul încălcării legislaţiei privind regimul juridic al incompatibilităţilor, deoarece, potrivit dispoziţiilor art. 94, alin. (1) şi (2), lit. a) din Legea nr.161/2003, "Calitatea de funcţionar public este incompatibilă cu orice altă funcţie publică decât cea în care a fost numit, precum şi cu funcţiile de demnitate publică. Funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate, după cum urmează: în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice". Persoana faţă de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de 3 ani. În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcţie sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate, interdicţia de 3 ani operează, potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv, a rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti de confirmare a existenţei unei stări de incompatibilitate. Persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a incompatibilităţii, în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanţa de contencios administrativ.