Operații GRELE, minim invazive, au salvat trei paciernte la Timișoara I FOTO

Trei paciente au fost salvate săptămțna aceasta la Spitalul Județean din Timișoara, în urma unor operații deosebit de grele. Toate au fost operate pe creier, în ruma unor proceduri minim invazive. Medicii spun că intervențiile au fost un succes.

La începutul acestei săptămâni în cadrul compartimentului de neuro-radiologie intervențională din cadrul secției de Radiologie și Imagistică Medicală a Spitalului Județean Timișoara, au fost efectuate cu succes trei intervenții minim invazive neuro-endovasculare unice, proceduri de embolizare cerebrală de o complexitate unică datorită tehnicilor folosite, prin complexitatea și raritatea patologiei.

”Două paciente în varstă de 53 respectiv 60 de ani au beneficiat de tehnica embolizarii anevrismului cerebral prin plasare de stent în vasul pe care este localizat anevrismul și spire de embolizare în sacul anevrismal. Această tehnică are un grad de complexitate ridicat și este destinată pacienților cu anatomie dificilă a sacului anevrismal”, arată Andreea Borboros, purtătoarea de cuvânt a unității medicale.

O pacientă a fost salvată de la orbire, iar o fetiță de malformația cu care s-a născut

Prima pacientă avea un anevrism gigant (n.r. de 22 de mm cu colet larg, nerupt). Acesta i-a afectat vederea ochiului drept, deoarece apăsa pe chiasma optică, fenomen ce poate duce la orbirea completă în următorul interval de timp. Mai mult, o eventuală rupere a acestui anevrism ar fi fost fatal vieții pacientei, arată medicii.

Al doilea caz prezenta un anevrism de arteră bazilară, rupt în urma cu 30 de zile cu dimensiuni de asemenea considerabile (n.r.1,5 X 2,5 mm).

O fetiță de 11 ani a fost beneficiara celei de-a treia intervenții chirurgicale.  Ea a necesitat o a doua sesiune de embolizare a unei malformații arterio-venoase faciale, după o primî intervenție care a  avut loc în urmă cu o lună. ”Datorită intervenției efectuate acum s-a reusit excluderea completă a malformației restante”, a mai arătrat Borboros.

Alte patru operații de acest tip au fost efectuate în 2017

Amintim că în cursul acestui an alți patru pacienți au beneficiat de tratamentul anevrismului cerebral prin tehnică de plasare de stent și excludere a sacului anevrismal cu spire de platină plasate în interiorul acestuia, toți fiind externați la 48-72 de ore, post operator. ”Ne bucurăm să procedură de înaltă complexitate tehnică este în momentul de față accesibilă și pacienților din vestul țării. Anevrismul cerebral reprezintă o dilatare anormală saculară la nivelul vaselor cerebrale iar ruptura sa poate fi fatală în proporție de 50-60%, iar tratamentul preventiv prin embolizare endovasculară sau clipare neurochirurgicală reprezintă în prezent atitudinea medicală preferată în toate țările UE. Efectuarea de rutină a acestor proceduri este un deziderat al echipei manageriale al spitalului nostru iar cazurile efectuate cu succes în acest an demonstrează un progres important pe acest palier. Totodată abordarea pluridisciplinară a acestor pacienți cu implicarea tuturor specialiștiloe reprezintă cheia succesului acestui tip de tratament minim invaziv”, a declarat Andreea Borboros, purtătoarea de cuvânt a Spitalului Județean Timișoara. (Foto: Adrian Pîclișan)