Alegatorii bulgari, coplesiti de buletinul de vot

Alegatorii bulgari, coplesiti de buletinul de vot

Alegatorii bulgari din regiunea Sandanski /sud-est/ au intampinat dificultati duminica, in fata celui mai lung buletin de vot din tara, cu prilejul primelor alegeri locale de dupa aderarea UE, relateaza AFP.

''Ce incurcatura! Un buletin demn de Cartea Recordurilor si in plus inca doua!'', isi exprima uimirea alegatorul Mitko Ciorbov, de 69 de ani, la sectia de vot din localitatea Jigurovo, la 160 km la sud de Sofia.

Cu 420 de candidati din 40 de partide, peste 28 de candidati independenti pentru cele 29 de locuri din consiliul municipal, buletinul a atins 1,20 metri lungime.

in plus, cei 600 de alegatori din Jigurovo trebuie sa depuna si alte doua buletine de vot: unul pentru a-l alege pe primarul orasului Sandanski iar celalalt pe primarul localitatii lor.

Ne puteți urmări și pe Google News

Programul guvernamental de dezvoltare regionala beneficiaza de alocarea de fonduri europene in valoare de 1,361 miliarde euro in perioada 2007-2013, fapt care a provocat intrarea in cursa a unui numar total neobisnuit de candidati. Astfel, chiar un tata si fiul sau sunt in competitie pentru postul de primar, asa cum a relevat un alegator.

Minoritatea roma constituie jumatate din populatia Jigurovo si, in timp ce mass-media si chiar comisia electorala centrala mentionau cazuri de ''cumparare de voturi'' pe langa aceasta minoritate saraca, unii locuitori nu exclud ca aceasta practica sa aiba loc si in satul lor.

''Nu fiti ingrijorati. Cu un buletin atat de lung, chiar cei care au fost cumparati se vor insela'', a glumit un alegator in varsta.