ONU pe culmile aberației: „Trump se face vinovat de asasinarea Teroristului Soleimani”

ONU pe culmile aberației: „Trump se face vinovat de asasinarea Teroristului Soleimani”

Un document care va provoca un scandal uriaș în zilele următoare: o expertă a ONU a elaborat un raport care ajunge la concluzia că generalul iranian Qassim Soleimani a fost ucis de o manieră arbitrară și ilegală cu ocazia unui raid american în Irak, în luna ianuarie.

Statele Unite au denunțat virulent documentul care poartă egida ONU: „Este nevoie de o lipsă de onestitate intelectuală pentru a da publicității un raport care condamnă Statele Unite pentru că au acționat în situație de legitimă apărare, trecând în același timp sub tăcere trecutul notoriu al generalului Soleimani, unul dintre cei mai mari teroriști din lume”, a declarat o purtătoare de cuvânt al diplomației americane, Morgan Ortagus.

„Acest raport tendențios și respingător subminează drepturile umane trecând cu buretele peste actele de terorism și dovedește o dată în plus că Statele Unite au avut dreptate atunci când au părăsit” Consiliul Drepturilor Omului al ONU”, a adăugat ea.

Într-un raport trimis marți către presă de Organizația Națiunilor Unite, Agnès Callamard, raportor special privind execuțiile extrajudiciare, sumare sau arbitrare, a conchis că „în lipsa unei amenințări iminente care să pună în pericol viața, maniera de a acționa a Statelor Unite a fost ilegală” și a violat Carta Națiunilor Unite.

Ne puteți urmări și pe Google News

„În lumina dovezilor furnizate până în prezent de către Statele Unite, țintirea generalului Soleimani și moartea celor care îl însoțeau constituie un asasinat arbitrar de care Statele Unite sunt responsabile în virtutea dreptului internațional umanitar”, arată Callamard în raportul ei.

Aceasta, care a fost mandatată de către Consiliul pentru Drepturile Omului al ONU, dar care nu exprimă punctul de vedere al Națiunilor Unite, urmează să își prezinte joi, 9 iulie, raportul în fața Consiliului, din care Statele Unite s-au retras în 2018.

Arhitectul strategiei iraniene în Orientul Mijlociu și mâna dreaptă a ayatollahului Ali Khamenei, generalul Qassin Soleimani, comandant al Gardienilor Revoluției și al trupelor de elită Al-Kods, însărcinate cu operațiuni speciale externe, a fost ucis pe 3 ianuarie de o lovitură aeriană americană, în fața aeroportului internațional din Bagdad, împreună cu locotenentul său, irakianul Abu Mehdi Al-Muhandis, liderul milițiilor paramilitare iraniene din Irak.

Donald Trump a afirmat că Soleimani, pe care l-a numit „teroristul numărul unu al lumii” pregătea atacuri „iminente” împotriva diplomaților și militarilor americani.

Există dovezi clare că Soleimani a fost implicat în acțiuni ale milițiilor șiite iraniene care au dus la moartea a sute de mii de civili în Siria, Irak, Yemen, Fâșia Gaza.

Lichidarea lui Soleimani a venit în contextul în care mai multe atacuri cu rachete, trase de milițiile pro-iraniene, au vizat și avariat ambasada americană din Bagdad.