ONU: În Libia există între 150.000 şi 200.000 de tone de arme imposibil de controlat

ONU: În Libia există între 150.000 şi 200.000 de tone de arme imposibil de controlat

HABERTÜRK: Coordonatorul programului Naţiunilor Unite pentru Ajutor Umanitar în Libia, Yacoub El Hillo, a declarat că în Libia există cea mai mare cantitate de arme din lume care nu pot fi controlate.  

Coordonatorul ONU pentru Ajutor Umanitar a organizat o teleconferinţă din capitala Libiei, Tripoli, în care a făcut o serie de precizări referitoare la situaţia umanitară şi la cele mai recente evoluţii din ţară. El a precizat că războiul care macină de mai mult timp ţara cu o populaţie de şase milioane de locuitori a afectat la un nivel nemaiîntâlnit civilii din toate regiunile Libiei.

El Hillo a spus că numărul armelor a crescut foarte mult, din această cauză pierzându-şi viaţa numeroşi civili iar alţii fiind nevoiţi să îşi părăsească locuinţele. "Se estimează că în Libia există între 150.000 şi 200.000 de tone de arme şi muniţii în afara controlului, cea mai mare cantitate din lume. Totodată, Libia a devenit cel mai mare teatru mondial în care se foloseşte tehnologia dronelor".

"Emiratele Arabe Unite finanţează dronele produse în China"

El Hillo a precizat că Turcia sprijină Guvernul de Acord Naţional pentru ca oraşul Tripoli să nu cadă în mâinile generalului Haftar. "Emiratele Arabe Unite, Rusia sau anumite firme ruseşti, Egiptul şi alte ţări îl sprijină pe generalul Haftar însă Emiratele Arabe Unite sunt cele care furnizează drone. Emiratele Arabe Unite finanţează drone produse în China. Există informaţii că şi Iordania i-a vândut generalului Haftar şase drone".

Ne puteți urmări și pe Google News

În Libia, o persoană din patru este afectată de conflict

El Hillo a precizat că în Libia, o persoană din patru este afectată de conflict, 345.000 de persoane au fost dislocate şi 900.000 de persoane au nevoie de ajutoare umanitare şi de protecţie. La Tripoli, 115.000 de elevi nu pot merge la şcoli, închise din cauza luptelor.

Reprezentantul ONU a declarat că atacarea civililor, a spitalelor şi a infrastructurii constituie crime de război şi a spus că lansat un apel la oprirea imediată a acestor acţiuni.

Liderul forţelor armate nelegitime din estul Libiei, generalul Khalifa Haftar, îşi continuă atacurile în pofida apelurilor de încetare a focului lansate la conferinţa de la Berlin din 19 ianuarie.

Libia este scena unei crize de legitimitate din cauza războiului civil care continuă de la uciderea, în 2011, a liderului Muammar al-Gaddafi.

Sursa

Traducere Florin Matei - RADOR