Părintele Stăniloae a lăsat moștenire nu doar poporului român, ci spiritualității și ortodoxiei mondiale, o ancoră de înrădăcinare în adevărul firescului unei comuniuni a priori atât de frumoase între om și univers, creația în manifestare, Punct și Infinit.

Infinit ce îmbrățișează acest Punct magistral ( ce e Omul), iar totul rămâne pătruns de divin, de Dumnezeu. Iar testamentul de credință, de simțire și trăire în autentic al Părintelui a atins inimile multor suflete și cugete erudite ale contemporaneității. Sfârșitul verii și întâia zi de blând septembrie ne invită în cuibarul munților Șureanu, unde izvoarele bătrâne ca și ruinele nemuritorilor daci se împletesc în unic sens cu taina credinței ortodoxe, și unde ramurile teologiei vor cunoaște singular trunchi cu cele ale științei.

 Relația dintre rațiune și credință

Tabăra de Fizică organizată la Mănăstirea Oașa în perioada 23 august- 1 septembrie propune un dialog- interfață în relația dintre rațiune și credință. Astfel, domnul Alexei Nesteruk va susține sâmbătă, 24 august, ora 14.00, conferința cu titlul: „Clarificare Filosofică asupra Specificității Dialogului dintre Teologia Ortodoxă și Știință”. Alexei Nesteruk este Lector la Universitatea Portsmouth, Marea Britanie, şi Profesor la „Institutul Biblic Teologic Sf. Andrei” din Moscova. Duminică, 25 august, domnul Dr Adrian Lemeni ne propune „Repere ale dialogului dintre teologia ortodoxă și fizică.” Marți, 27 august, tinerii participanți la tabără îl vor avea ca invitat pe domnul Dr.Ștefan Cârstea în dezbaterea cu tema: „Vederea darurilor Duhului Sfânt în fizică și complexitatea Universului”. Tabăra se va încheia senin și în același duh, prin prezența domnului Dr. Virgiliu Gheorghe, cu darul său de cuvânt trăit: „Efectele culturii media asupra gândirii științifice”.

 Popas în timp

Am ales să pășesc în acest articol, evocându-l pe Pr. Stăniloae, făcând un popas în timp, în anul 2009, când m-am întâlnit cu lucrarea „Universul în comuniune. Către o Sinteză neopatristică a teologiei și științei” a domnului Alexei Nesteruk. Mă aflam la a 3-a întâmpinare de carte, de paradigmă și cercetare propuse de acest fin și profund gânditor al creștinătății ortodoxe răsăritene, ce și-a propus dintru început germinarea și consolidarea unui dialog între teologie și știință, în miezul acestui dialog fiind Omul, scopul ultim fiind acela de a înțelege „sensul continuei întrupări a spiritului uman în lume prin credință, cunoaștere și tehnologie”.

O teologie a lumii Cu bucurie am regăsit în începutul de carte un fragment din lucrarea Pr.Stăniloae, „Teologie și Biserică”, an 1980, cuvinte-temelie pentru capitolul 1 al cărții: „O teologie preocupată de punerea în evidență a destinului umanității și a sensului istoriei nu poate evita contactul cu lumea în care oamenii își trăiesc în mod real viața. De aceea, teologia ortodoxă a devenit- împreună cu cea occidentală- o teologie a lumii, revenind prin aceasta la tradiția Părinților Răsăriteni care au o viziune asupra cosmosului recapitulată în Dumnezeu. Din acest punct de vedere, cea mai importantă problemă a teologiei ortodoxe de mâine va fi să reconcilieze viziunea despre cosmos a Părinților cu cea care se conturează ca rezultat al științelor naturale. Teologia trebuie să rămână deschisă pentru a cuprinde atât umanitatea, cât și cosmosul. Trebuie să ia în calcul și aspirațiile întregii omeniri și rezultatele științei și tehnologiei moderne”.

Crearea unei noi imagini despre umanitate

Pornind de la ideea că Occidentul European este spațiul unde știința modernă a luat naștere și unde s-au produs întâile ciocniri între teologie și știință, Alexei Nesteruk subliniază că, în contextul timpurilor noastre, atitudinea de a pune în legătură cunoștințele științifice contemporane cu teologia eclezială nu este rezultatul unei curiozități academice, ci al unei necesități existențiale de adaptare la condițiile aflate într-o rapidă schimbare datorită avansului științific și tehnologic”. Spre deosebire de teologi și filosofi, precum S. Bulgakov și Sherrard, care vedeau în știință, tehnologie și matematică instrumente ale desacralizării omului, domenii ale umbrelor, prin care se ucide intenționat natura, Viul, în genere, Alexei Nesteruk încurajează crearea unei noi imagini despre umanitate, în cadrul căreia să fie inclusă puterea tehnologiei, a științei, acestea dobândind în asemenea context dimensiuni antropologice.

 Știința și tehnologia nu rămân singurele căi spre cunoaștere

Pentru evitarea unei prăbușiri a creștinismului provocate de tehnologie și spre a supraviețui avansului ei în ritm accelerat, Nesteruk propune unirea fiecărei componente a tehnologiei de umanitatea încorporată în comunitatea vie cu Dumnezeu. De asemenea, se are în vedere că știința și tehnologia nu rămân singurele căi spre cunoaștere, ele nu conduc singure, în mod independent, la mari adevăruri despre Om și umanitate. „Despărțite de iubire și înțelepciune, știința, tehnologia devin adversari ai omenirii, iar anularea pocăinței ontologice și a trăirii de metanoia”, știința impune umanității robia desfășurării tuturor evenimenelor sub impactul logicii non-umanului.

 

Credința trebuie să știe să se apere pe sine cu argumente clare

Pentru ca omenirea să conștientizeze și să trăiască actiunea Duhului Sfânt în istorie, este necesară această schimbare a gândirii, Metanoia ca și trăire, nu doar ca prezență de concept în discurs. Frumos spune domnul Nesteruk: „Metanoia în proiectul științifico-religios cere ca savanții și teologii să-și restaureze propriul chip distorsionat de simpla dominație a tehnologiei în miezul condiției umane contemporane, pentru a restaura apoi chipul lumii, ca mediu al comuniunii cu Dumnezeu. Cunoașterea celor pământești, obținută prin știință, trebuie sfințită prin credință, pocăință și iubire”.

Destinul omenirii în această lume din ce în ce mai tehnologizată

Neconsiderându-se pe sine un matematician, ci mai degrabă un fizician care teologizează și filosofează, domnul Alexei Nesteruk consideră că matematica și fizica se raportează în principal la claritatea gândirii, sunt daruri de la Dumnezeu pe care nu le putem ignora în contextul Credinței. Iar Credința are propria rațiune: cuvântul, Logosul.

Credința trebuie să știe să se apere pe sine cu argumente clare. Iar matematica oferă cel mai elocvent exemplu al exercițiului unei asemenea lupte. Rămân edificatoare constatarea lui Florovski: „Răsăritul și Apusul se pot întâlni și se pot regăsi numai dacă își reamintesc înrudirea originară pe care le-o dă trecutul comun, acest lucru poate sugera că știința și teologia se pot întâlni dacă își conștientizează înrudirea în tradiția spiritului uman”. Și interogația retorică a domnului Alexei Nesteruk privind destinul omenirii în această lume din ce în ce mai tehnologizată și relația omului cu Dumnezeu, din perspectiva promisiunii mântuirii.

Conferința în sine ne va așeza pe fiecare în parte în comuniune cu noi înșine și cu universul, citând titlul celei de-a treia lucrări a domnului Nesteruk.

Sunteți așteptați cu inimile deschise, în prag de munți, izvoare, credință, Logos și istorie!

Te-ar putea interesa și: