Omul lui Boc pentru Curtea Constituţională a picat la vot

Ştefan Minea, fostul şef de catedră al premierului la „Babeş-Bolyai”, nu a fost sprijinit de deputaţii coaliţiei de guvernământ, care l-au preferat pe Valer Dorneanu (PSD).

Ştefan Minea, propus de premierul Emil Boc pentru Curtea Constituţională, a ratat ieri nominalizarea din partea Camerei Deputaţilor în faţa candidatului PSD, Valer Dorneanu. Minea a obţinut doar 123 de voturi, faţă de cele 161 ale adversarului său.

Chiar dacă Dorneanu nu a ajuns efectiv judecător la Curte, pe fondul unor dispute de natură procedurală, rezultatul de ieri reprezintă prima rejectare prin vot, de către coaliţie, a unui om propus de premier. Minea, care a fost şeful de catedră al lui Emil Boc la Universitatea „Babeş-Bolyai”, a primit 123 de voturi, în condiţiile în care coaliţia are 176 de deputaţi, din care 126 sunt ai PDL.

PSD şi PNL, care l-au sprijinit pe Dorneanu, au 148 de parlamentari. Votul pentru Curtea Constituţională a fost secret, dar trebuie menţionat că, anterior, trei deputaţi PDL au optat, la votul electronic care se înregistrează, în favoarea moţiunii simple a PNL.

Cum s-a ajuns la votul de ieri? Deputaţii coaliţiei de guvernare l-au criticat de mai multe ori pe Emil Boc în spatele uşilor închise , unul dintre motive fiind menţinerea unor miniştri precum Sebastian Vlădescu, care dau afară oameni din partidele aflate la putere. Mai mult, se pare că, în cazul numirii la Curte, Emil Boc a turnat gaz peste foc. El a venit cu ideea nominalizării lui Minea, suprimând discuţiile din PDL despre propunerea lui Flavius Baias sau a lui Ioan Oltean.

PSD a obţinut o victorie perisabilă

Dincolo de votul negativ pe care coaliţia i l-a dat lui Boc, în cursul zilei de ieri nu era clar cine va ocupa fotoliul de la Curtea Constituţională din partea Camerei Deputaţilor. După ce vicepreşedintele Comisiei juridice, Florin Iordache, a dat citire procesului- verbal aferent votului, preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase (PDL), a precizat că votul nu poate fi validat. Ea a invocat faptul că , potrivit legii de funcţionare a Curţii Constituţionale, numirea judecătorilor se face cu votul majorităţii deputaţilor.

„Pentru aceasta domnul Valer Dorneanu ar fi trebuit să aibă un număr de 168 de voturi, nu 161. Ceea ce va avea Biroul Permanent de făcut este să reprogrameze acest vot”, a spus Anastase.

PSD a invocat un articol din Constituţie potrivit căruia hotărârile se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi din fiecare Cameră. De altfel, acest articol a fost invocat şi într-o decizie a Curţii (în cazul Adrian Năstase - n.r.) care prevede că toate hotărârile Camerei Deputaţilor se iau cu majoritate simplă.

Roberta Anastase a suspendat şedinţa, invocând lipsa de cvorum, în protestele social-democraţilor, care au acuzat-o că îşi bate joc de instituţia Parlamentului.

Pe 7 iunie expiră mandatele a trei judecători ai Curţii de la CCR - unul propus de preşedinţie, unul de Camera Deputaţilor şi unul de Senat. Dacă PDL va obţine ambele locuri rezervate parlamentului, prin cuplare cu nominalizarea lui Traian Băsescu, va avea majoritate la Curte.

„Lăsaţi genul ăsta de lecţii, că nu mă impresionaţi.“, ROBERTA ANASTASE, preşedintele Camerei Deputaţilor

RECIDIVĂ

Nemulţumiri şi la moţiune

Nemulţumirea parlamentarilor din coaliţie a fost evidentă şi la votul pentru moţiunea simplă a PNL “Programul Băsescu–PDL = curbe de sacrificiu pentru români!”. Moţiunea simplă a fost respinsă cu un vot strâns (130 “pentru”, 143 voturi “împotrivă” şi 6 abţineri), în condiţiile în care guvernul se bazează, teoretic, pe 176 de deputaţi.

Mulţi parlamentari din coaliţie au absentat. Trei deputaţi PDL au votat moţiunea simplă, iar unul s-a abţinut. Poziţia guvernului a fost susţinută de ministrul finanţelor, Sebastian Vlădescu, contestat de deputaţii din majoritate.