„Omul este sau trebuie să fie o ființă cu hotare; dar femeia nu are întotdeauna hotare.”

"Natura aceasta feminină, jumătatea aceasta din umanitate, a pus în perplexitate în multe rânduri pe om. De vreme ce <> în mai toate limbile pare să însemne totdeodată <> și de vreme ce bărbatul este cel care până mai ieri a făcut istorie și cultură- cel puțin la suprafață, căci în adânc lucrurile se întâmplau invers, cum vom reaminti îndată- ceea ce s-a spus despre partea femeiască are un straniu accent de tăgadă de sine a omului..." notează filosoful Constantin Noica.

Am spus și mai sus că geniul feminin are o însemnată capacitate de comunicare la nivel senzorial, aspect bine exprimat prin intermediul artei, care cuprinde mai multe domenii. În sens primordial, arta este creația de ordin estetic care transpune trăirile și aspirațiile geniului într-o formă concretă și palpabilă.

Dar mai există și o "artă a vieții", pe care femeia a știut dintotdeauna să o trăiască în plenitudinea ființei sale. Să participi la existența celuilalt cu întreg sufletul, să ridici inimile căzute în ceas de suferință și să crești prin iubire sămânța de potențial din fiecare, constituie cea mai frumoasă dovadă de feminitate.

Cătălin Cîrstoiu, la HAI România: „Să nu vă așteptați de la mine să mă retrag”. Video

Ce se întâmplă, doctore? Hai live cu Turcescu la 12:00

Cu toate acestea, nimic din tot universul nu se poate compara cu curajul de a fi mamă și cu acest dar unic în existență, maternitatea. A da viață unei făpturi reprezintă unul din cele mai frumoase daruri pe care Dumnezeu le-a lăsat pe pământ. Se spune că nimic nu egalează durerea unei mame atunci când copilul ei se află în suferință. De ce? Fiindcă nimic nu egalează iubirea ei. Este o taină divină pe care nimeni nu o poate exprima la adevărata ei valoare, dar o poate simți orice femeie cu inima deschisă și sinceră.

În acest fel mi-a dat Dumnezeu să simt și eu, sub forma unei experiențe de neuitat, avută într-o seară alături de două fetițe curate în simțire, întrupări elocvente ale inocenței. Irina și Sofia, crâmpeie ale  răsăritului de soare, își purtau bucuria specifică vârstei pe gheața limpede a unui patinoar de la poalele munților.

Era ziua în care am avut ocazia să port grija a doi copii și îmi doream să fac aceasta până la capăt. Plăcerea pentru patinaj împletită cu dorința de a ajuta fetele să își depășească limitele, au trezit în mine o nespusă grijă și nevoia de a fi maternă. Minunat lucru! Tendința de a oferi protecție și de a iubi necondiționat fac o femeie, oricât de tânără, să se simtă deplină. Iar când afecțiunea ta primește, pe neașteptate, un răspuns izvorât din inimă candidă de copil, rămâi fără cuvinte!