„Omul este sau trebuie să fie o ființă cu hotare; dar femeia nu are întotdeauna hotare.”

Andrei Ilinca
16 februarie 2020, 15:53

„Ce subtilă, ce inteligentă scuză și-a găsit bărbatul spre a justifica strâmbătățile în care cad el și societatea: femeia e de vină, fiindcă a avut, în Paradis, și continuă să aibă și acum, un prea bun contact cu dracul”, mărturisește în continuare Noica.

Acest aspect se constituie ca realitate și în zilele noastre, când femeia suportă, nu de puține ori, povara învinuirii în caz de eșec. Probabil mult timp trebuie să mai treacă pentru ca ființa umană să-și depășească, fără temeri, îngrădirile psihologice. Omul stă mărturie de putere indubitabilă atunci când reușește să-și asume sincer slăbiciunile și căderile. A se justifica prin femeie este un act de ne-recunoaștere a propriei identități. Fiindcă bărbatul și femeia sunt, fără îndoială, energii de intensități distincte și totodată părți ale aceluiași întreg. În societate e nevoie de o conlucrare pentru a ajunge la un stil de viață armonizat și echilibrat, stil pentru care omenirea s-a luptat în repetate rânduri de-a lungul istoriei.

Într-un alt paragraf, Noica afirmă o realitate de necombătut: „Tot ce a fost esențial pentru om și societate a stat în mâna femeii: familia, limba, educația fundamentală, cultul religios, răgazul, distracția, arta sau, pe alt plan, truda elementară, economia, clasele chiar, adesea și dinastiile, totul a ținut de femeie, cea care <<nu avea drepturi>>"

Același aspect este susținut și de Nicolae Iorga, într-o altă ordine de idei: " Prin urmare, religiozitate, simț pentru artă și, în al treilea rând, pregătire pentru cârmuirea familiei. În jurul acestor idei mari se poate aduna tot ceea ce privește creșterea de odinioară a femeilor la noi." Înclinațiile native au fost cultivate la românce pentru a se desăvârși, înflorind în cel mai frumos chip cu putință. Credința femeii este piatra de temelie, care i-a înălțat caracterul neclintit și nădejdea de a răzbi prin furtunile vieții, indiferent de greutăți. Această credință a mărturisit-o întotdeauna prin fapte grăitoare, mai puțin în cuvinte. Femeia își validează Crezul prin dragostea împărtășită, prin maternitatea ei ca fel de a fi și prin curajul de a converti imposibilul în posibil.