Astăzi, 1 mai, se împlinesc 26 de ani de la moartea pilotului-minune Ayrton Senna. Mai jos, un portret în lumini și umbre al celui mai iubit vitezist al campionatelor mondiale.

Biografia închinată lui Ayrton Senna de Christopher Hilton rămâne una dintre cele mai impresionante povești de viață dăruite circuitului de Formula 1. Am selectat în continuare câteva pasaje remarcabile, cu mențiunea că dreptatea și șansa n-au, de multe ori, nicio legătură cu valoarea, curajul și abilitatea de a demonstra că ești cel mai bun.

Ayrton Senna a fost un pilot brazilian de Formula 1, triplu campion mondial în acest sport în 1988, 1990 și 1991, toate titlurile fiind câștigate cu McLaren și Honda. Pentru mulți dintre fanii Formulei 1, Ayrton Senna a fost cel mai mare pilot care a concurat vreodată în campionatul mondial.

A doua viață

Viața lui Ayrton Senna a început la Sao Paulo în 1960, a avansat pînă în punctul cînd era cel mai cunoscut pilot de curse din lume și s-a încheiat într-un zid de la Imola, în 1994. Din acel moment, în mod misterios, pentru pilotul brazilian a început o a doua viață, una care a evoluat pînă în punctul în care este vorba despre ceva mult mai puternic și mai evident decît simplul elogiu al unei amintiri.

El se acomodase cu viteza, începînd să piloteze într-un kart la patru ani –, iar fascinația l-a cuprins încă de la început –, dar mai mult de atît nu putem spune. Cei mai mulți dintre piloți au început devreme și conducînd karturi, așa că și ei se acomodaseră de mici cu viteza, dar se pare că aceştia nu puteau să vadă totul în slow motion ca Senna și, în mod sigur, nu puteau procesa o cantitate atît de mare de informație. Comparativ cu el, opțiunile lor erau limitate.

Al șaptelea tur

Pe măsură ce povestea noastră se derulează, acest atribut poate explica de ce, încă din zilele de început, Senna putea face lucruri care păreau imposibile, aproape sfidînd limitele umane. Iar aici apare un semn de întrebare: cum s-a întîmplat ca, în al şaptelea tur al Marelui Premiu al statului San Marino de la Imola, să piardă controlul Williams-ului pe care-l pilota?

Chiar și acum, nimeni nu știe. Oricum, în timp ce scriu, procesul din justiția italiană stagnează. În ianuarie 2003, au apărut rapoarte conform cărora, deși directorul tehnic al echipei Williams, Patrick Head, și fostul designer al echipei, Adrian Newey, fuseseră exoneraţi de acuzația de omor prin imprudență în decembrie 1997, iar apelul fusese respins în 1999, urma să se judece un nou apel în anul următor. O revistă franceză, AutoHebdo, publicase acest titlu – O poveste fără sfîrșit.

Copiii sărmani ai Braziliei

Titlul se voia probabil ironic, pentru că știrea de dedesubt anunța noul apel, dar evidenția în esență faptul că italienii se învîrtiseră în cerc mult timp, pentru a se întoarce fix în locul de unde porniseră. În mod inconștient însă, titlul acoperea un domeniu mult mai larg, pentru că epoca lui Senna nu se încheiase la Tamburello sau în sălile de judecată italiene. Dimpotrivă, era ca și cum lui i se oferise o nouă viață după acel accident mortal.

Sora sa Viviane spusese (în magazinul F1 Racing) că „Ayrton mă rugase să organizez ceva ca să ne ocupăm de copiii sărmani din Brazilia”. Aceasta s-a întîmplat cu puțin timp înainte de Imola și a reprezentat nașterea Fundației Senna. „Am început să mă gîndesc la asta, dar n-a mai existat o a doua conversație. Apoi am început să analizez ce trebuie făcut.”

Fenomenul Senna

Ea a mai spus: „Popularitatea imaginii lui Senna este la fel de mare ca întotdeauna, ceea ce este uluitor. Încă de cînd familia era în doliu am decis să continuăm crearea fundației.” În 1998, cheltuielile au atins 9 milioane, iar Fundația a fost capabilă să ajute 180 000 de copii.

După cum nota The Sunday Telegraph în 1999, sute de drumuri și clădiri publice au primit numele lui, iar o gamă largă de bunuri, inclusiv motociclete, biciclete, creioane, ceasuri și ochelari de soare poartă numele de Senna. Unul dintre proiectele Fundației este să ajute la educarea copiilor din mediile sărace, oferindu-le jumătate de zi de sport, dacă își petrec cealaltă jumătate în sala de clasă.

Viteza la școală

O altă schemă, inspirat denumită Speed up Brasil, este menită să-i împiedice pe elevi să obțină rezultate atît de proaste la învățătură, încît să repete ani la rînd clasa. În medie, doar 47 de copii din 1 000 reușesc să încheie opt ani de școală doar în opt ani de studiu.

În 2001, după unele surse, marca Senna aducea la buget şase milioane de dolari doar din licențe. Obiectele purtînd numele de Senna, inclusiv revista comică Senninha (Micul Senna) aduceau însă mult mai mult.

Faptul că ajută copiii defavorizați este foarte emoționant. Spre sfîrşitul lui 2003, o echipă BBC a plecat la Sao Paulo să filmeze un documentar despre moștenirea sa și realitatea i-a impresionat profund pe jurnalişti. Nu făceau parte din lumea motorsportului și, în consecință, puteau fi obiectivi. Faptul că Fundația onorează memoria unui sportiv, și nu pe cea a unui, să zicem, Secretar General al ONU sau a unui lider religios, a surprins – îmi imaginez.

Nemurirea prin film

Faptul că Ayrton Senna poate încă surprinde, chiar și la un deceniu după Imola, nu reprezintă o surpriză. Cariera lui Senna are indiscutabil potențial pentru un film și, din cînd în cînd, au existat zvonuri că un film era deja în plan sau chiar iminent. Filmul este un mod de a înfrînge trecerea timpului pentru că, atîta vreme cît o singură copie trăiește, totul și toți cei de pe peliculă prind viață ori de cîte ori este proiectat filmul.

Un film despre Senna ar oferi o anumită doză de nemurire – el, prin intermediul celui care l-ar interpreta, ar fi întotdeauna disponibil, la fel cum adevăratul Senna va fi mereu viu în materialele despre cursele lui și în clipurile cu interviurile acordate.

Banderas-Senna

Favoritul pentru rolul lui Senna a fost, mult timp, actorul spaniol Antonio Banderas și, în urmă cu cîțiva ani, zvonurile luaseră amploare. Viviane spunea că se purtaseră discuții cu Warner Brothers, după o lungă perioadă cînd se stabilise cu precizie subiectul filmului.

Acesta era un domeniu delicat, pentru că ar putea exista tentația de a produce un film conform clișeului viața-pe-pistă, urmărind îndeosebi oportunitățile comerciale – mai degrabă decît un portret sensibil al unui om extraordinar. Viviane a înțeles perfect despre ce anume este vorba, atunci cînd a menționat că „alegerea lui Banderas aduce o combinație de farmec personal și emoție, arătînd idealism și respect”.

Ultimele momente

A existat și un titlu, referitor la acest aspect: FILMUL VA DEZVĂLUI MISTERUL ULTIMELOR MOMENTE ALE LUI SENNA. Acesta era titlul unui lung articol despre filmul cu Banderas apărut în ziarul britanic The Observer, în septembrie 2001. „Viviane spunea că filmul va spune lumii adevărul despre fratele ei și, mai ales, cine și ce consideră familia că este responsabil pentru moartea lui.”

Nu s-au oferit alte amănunte.

(…) Cînd marele Jim Clark s-a accidentat mortal în 1968, oamenii din lumea Formulei 1 au trăit mai mult decît un sentiment de gol sufletesc și de scepticism. Ei s-au gîndit că, dacă asta i s-a putut întîmpla lui, atunci i se poate întîmpla oricui.

Nemuritorii

Primul impuls real către siguranța curselor i-a aparținut lui Sir Jackie Stewart. La acea vreme, Stewart a fost ridiculizat și acuzat de laşitate. Dar el nu s-a dat bătut. În 1994, lumea era un loc diferit, politic corectă într-o măsură greu de imaginat chiar și cu puțin timp în urmă, dar Tamburello a adus din nou acel sentiment de gol sufletesc, de neîncredere, generînd totodată acelaşi tip de gîndire.

Acesta este, cred, efectul pe termen lung al morții lui Senna: promisiunea că, indiferent de valoarea comercială și de ambițiile tehnologice care motivează Formula 1, acest tip de tragedie nu trebuie să se mai întîmple niciodată. Cei care mor în floarea vîrstei devin nemuritori, plasaţi cumva într-o tinerețe veșnică. Timpul nu-i mai poate atinge.

Ayrton Senna va rămîne întotdeauna bărbatul sportiv, carismatic și prezentabil care se îndrepta spre grila de start pe 1 mai 1994. Nu va fi vreodată nici măcar cu o zi mai bătrîn.

Moartea l-a învăluit într-o grandoare tragică și inaccesibilă, iar asta, în schimb, a creat și susținut o profundă fascinație faţă de figura lui – și o curiozitate în ceea ce-l privește.