Omul de afaceri turc Abdullah Atas va fi cercetat pentru omor calificat, după ce poliţistul de la Rutieră pe care l-a lovit cu maşina la începutul lunii august a decedat săptămâna trecută în urma rănilor grave.
Abdullah Atas a fost adus luni la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti pentru a i se aduce la cunoştinţă noile acuzaţii, el fiind cercetat iniţial pentru tentativă de omor, potrivit Agerpres.
La începutul lunii august, omul de afaceri turc nu a respectat semnalele regulamentare de oprire făcute de poliţistul Gheorghe Ionescu şi l-a acroşat cu maşina, după care l-a purtat pe capotă 400 de metri. Agentul a căzut apoi pe partea carosabilă.
Gheorghe Ionescu, înmormântat duminica trecută, a fost înaintat în gradul de subinspector post-mortem, printr-un ordin al ministrului de Interne, Gabriel Oprea, pentru fapte de eroism şi sacrificarea vieţii în misiune.
Poliţistul avea 44 ani, era căsătorit şi lucra de 23 de ani în Ministerul Afacerilor Interne.