Omul de afaceri Adrian Sârbu a fost adus marţi cu o dubă a Poliţiei la sediul Parchetului General, pentru a fi audiat în dosarul de evaziune fiscală de la Mediafax Group.
Sârbu a fost reţinut luni de procurori pentru 24 de ore, el fiind acuzat de săvârşirea infracţiunilor de instigare la evaziune fiscală, spălare de bani şi delapidare. În acest dosar sunt cercetate penal mai multe persoane pentru evaziune fiscală.
- Într-un comunicat din luna decembrie 2014, Parchetul General arăta că, printr-o decizie din data de 23 aprilie 2013, i s-a acordat societăţii comerciale Mediafax Group SA eşalonarea la plată pe o perioadă de 24 de luni a obligaţiilor fiscale exigibile, în sumă totală de 3.949.358 lei.
În acest context, societatea comercială, reprezentanţi ai acesteia, precum şi persoane din cadrul unor cabinete de avocatură implicate în avizarea legalităţii actelor acestei societăţi, au creat şi aplicat, în mod continuat, o schemă de sustragere de la plata taxelor şi impozitelor, implicând constituirea unor societăţi fantomă pe numele unor persoane lipsite de posibilităţi materiale, profitând tocmai de situaţia acestora, societăţi ce au fost antrenate în circuitul comercial astfel alcătuit.
În acest fel, SC Mediafax Group SA era protejată, responsabilitatea plăţii taxelor şi impozitelor fiind transferată în sarcina celorlalte societăţi, împotriva cărora se declanşau măsurile de poprire a conturilor pentru neplata taxelor şi executare silită a acestora, proceduri inutile, deoarece nu deţineau în patrimoniu bunuri sau alte active ce puteau fi executate.
"Persoanele beneficiare ale drepturilor de autor, din care o parte semnificativă erau angajate şi la societăţile din grup cu contracte individuale de muncă, erau determinate de angajaţii de la resurse umane să semneze contracte de cesiune drepturi de autor cu aceste societăţi, fără a intra în contact direct cu reprezentanţii legali, în sensul existenţei unor negocieri a clauzelor de contractare a muncii acestora, de termene de livrare a produselor", au susţinut anchetatorii.