Claude Moraes face parte din Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor si Democraților din Parlamentul European şi este președinte al Comisiei de Libertăți din Parlamentul European. Totodată, face parte din echipa de negociatori pentru funcţia de procuror-şef, unde candidează Laura Codruţa Kovesi.
Claude Moraes, membru în echipa de negociere pentru funcția de procuror-șef al Parchetului European, a explicat în exclusivitate pentru Antena 3 procedura de numire a viitorului șef al parchetului:
"Chiar dacă Jean-Francois Bohnert s-ar retrage, Laura Codruța Kovesi nu ar rămâne candidat unic. Subiectul va fi dezbătut pe larg, sâmbătă, la Be EU, a declarat preşedintele Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne".
"Vom vedea ce se întâmplă, dar a fost interesant că dl. Bohnert, candidatul francez, a primit un post important în Franța. așa că au fost discuții că el ar trebui să renunțe la această candidatură și că ar trebui să rămână candidatul român ca lider al Parchetului European, dar investigația noastră arată că el este încă în cursă și că trebuie să avem mai mult de un candidat pentru post",a declarat Moraes.
Regulile sunt clare: Un candidat al Consiliului și un candidat al Parlamentului
"Nu se poate ca acea poziție să fie dată, în conformitate cu legile așa cum le înțeleg eu, unui candidat unic, care să fie numit automat. S-a discutat în presă despre asta, dar eu înțeleg așa.. Regulile sunt foarte clare. Trebuie să fie un candidat al Consiliului și un candidat al Parlamentului. Nu se poate să avem un singur candidat doar pentru că unul dintre ei a fost numit în altă funcție", a spus Claude Moraes, într-un interviu realizat de jurnalista Sabina Iosub, Antena 3.