OMS, un „adevărat focar” de așa-zisă știință. Declarațiile care dau totul peste cap. Organizația recunoaște că...

OMS, un „adevărat focar” de așa-zisă știință. Declarațiile care dau totul peste cap. Organizația recunoaște că...

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a recunoscut astăzi că există dovezi privind răspândirea noului coronavirus prin aer.

Mai mult de 200 de specialiști au atras atenția Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) că noul coronavirus circulă prin aer în spațiile închise, contaminându-i pe cei care nu se protejează. Până în prezent, OMS susținea că studiul nu este întemeiat. Potrivit organizației, doar persoanele infectate puteau contamina cu noul coronavirus, prin strănut sau tușind, vorbind de la o distanță mică cu cineva sau prin contactul direct.

Dar iată că acum Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) recunoaște că există dovezi privind răspândirea noului coronavirus prin aer. Benedetta Allegranzi, expert tehnic al OMS pentru prevenirea şi controlul infecţiilor, a spus că există dovezi emergente despre transmiterea prin aer a noului coronavirus, dar că această concluzie nu este însă una definitivă.

„Posibilitatea transmiterii prin aer (a noului coronavirus, n.r.) în spaţiile publice - în special în condiţii foarte specifice, precum spaţiile aglomerate, închise, slab ventilate, care au fost deja descrise - nu poate fi exclusă”, a precizat ea. „Totuşi, dovezile trebuie centralizate şi interpretate, iar noi vom continua să sprijinim acest demers”, a adăugat aceeaşi specialistă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Virusul ucigaș ne infectează prin sistemele de aerisire. Avertisment dur către OMS

Coronavirusul face noi victime la nivel mondial, oamenii s-au infectat în baruri și restaurante, birouri și cazinouri, toate recent deschise, ceea ce amplifică o frică mai veche a oamenilor de știință: virusul rămâne în aer în spațiile închise și circulă prin sistemele de aerisire.

Peste 200 de specialiști au avertizat OMS că noul coronavirus se răspândește prin aer în spațiile închise, mai ales prin sistemele de aerisire și de ventilație. OMS susținea însă că nu s-au găsit încă dovezi în acest sens.

Studiul urmează a fi publicat săptămâna viitoare, iar principala sa teză e că noul coronavirus circulă prin sistemele de ventilație, de unde și următoarea recomandare a autorilor: ventilația în spațiile închise trebuie să fie minimă, iar masca de protecție să nu lipsească.