Evenimentul Zilei > Social > Știrea zilei vine din știință: Omul se transformă! Nu unul, ci toată omenirea. E periculos?!
Știrea zilei vine din știință: Omul se transformă! Nu unul, ci toată omenirea. E periculos?!

Știrea zilei vine din știință: Omul se transformă! Nu unul, ci toată omenirea. E periculos?!

Cercetătorii de la Universitatea Flinders și Universitatea Adelaide din Australia au ajuns la concluzia că oamenii încă evoluează.
Cercetătorii au descoperit o mutaţie suferită de tot mai mulţi oameni în ultima perioadă. Experții au declarat că la generațiile noi există o arteră în braț, care ar fi trebuit să dispară până la naştere.

Artera, care trece prin centrul antebrațelor noastre cât încă suntem în pântece, dispărea până la naștere, însă acest lucru nu se mai întâmplă la fel de des ca înainte. Această arteră are rolul de a transporta sângele în centrul brațelor noastre, pentru a ne hrăni mâinile în creștere.

Astfel, cercetătorii au inițiat o cercetare, cu ajutorul membrelor unor cadavre și au descoperit că artera este de trei ori mai frecventă la adulți în prezent, decât acum un secol.

Asta înseamnă că mai mulți adulți au un canal suplimentar de țesut vascular care trece prin încheietura mâinii.

„Începând cu secolul al XVIII-lea, anatomiștii au studiat cazul acestei artere la adulți, iar studiul arată că este în mod clar în creștere”,  spune  Teghan Lucas, anatomist al Universității Flinders.

„Numărul de cazuri a fost de aproximativ 10% la persoanele născute la mijlocul anilor 1880, comparativ cu 30% la cei născuți la sfârșitul secolului al XX-lea, deci aceasta este o creștere semnificativă într-o perioadă de timp destul de scurtă, când vine vorba de evoluție”.

Uneori ne naștem cu ea încă pompând, hrănind fie doar antebrațul, fie în unele cazuri și mâna

Pentru a compara acest canal persistent de sânge, Lucas și colegii Maciej Henneberg și Jaliya Kumaratilake de la Universitatea din Adelaide au examinat 80 de membre de la cadavre, toate de origine europeană.

Faptul că artera pare să fie de trei ori mai frecventă la adulți astăzi decât acum mai bine de un secol este o descoperire uimitoare care sugerează că selecția naturală îi favorizează pe cei care dețin acest strop suplimentar de aprovizionare cu sânge.

Această creştere ciudată ar fi putut rezultă din mutatii ale genelor implicate în dezvoltarea arterei mediane sau probleme de sănătate la mame în timpul sarcinii, sau ambele de fapt, a concluzionat Teghan Lucas, potrivit Live Science