Omenirea, în mare pericol! E mai grav decât știam: Nu virusul, ci propriul corp te ucide

Omenirea, în mare pericol! E mai grav decât știam: Nu virusul, ci propriul corp te ucide

Cercetători de pe patru continente au ajuns la o concluzie comună în legătură cu persoanele bolnave de COVID-19.

Într-un studiu publicat recent în revista Science se arată că cel puţin zece la sută dintre cazurile severe de COVID-19 sunt cauzate de nişte anticorpi care fac rău propriului organism.

Potrivit specilaliștilor, acești anticorpi pot fi depistaţi în analizele de sânge.

De asemenea, aceștia susțin că pacienţii cu formă severă de COVID-19 au autoanticorpi împotriva interferonilor tip 1, prezenţi de dinaintea infecţiei cu SARS-CoV-2.

Ne puteți urmări și pe Google News

Bărbații sunt cel mai predominant afectați de acești anticorpi și duc la agravarea stării de sănătate, mai spun specialiștii.

În acest context, toți pacienții care au fost bolnavi de COVID-19 și care vor să doneze plasmă, trebuie testați înainte.

Viețile oamenilor ar putea fi puse în pericol de anticorpii răi

Alexis Cochino, medic specialist Imunologie Clinică, INSMC, spune că viețile oamenilor pot fi puse în pericol de acești anticorpi răi.

„Există şanse 10 la sută ca plasma respectivă, pe lângă anticorpii antivirali pe care-i aduce să aibă şi aceşti anticorpi răi, care agravează boala. Această informaţie este una de maximă urgenţă. Pot fi puse în pericol vieţi”.

Dacă testarea pentru autoanticorpi anti interferon nu este posibilă, ar trebui excluşi de la donarea de plasmă cei vindecaţi de COVID care au fost în Terapie Intensivă, spune reputatul imunolog. El mai arată că detectarea auto anticorpilor poate prezice evoluţia severă. Însă în spitalele COVID nu se pot face acum astfel de analize.

Dr. Adrian Marinescu, medic primar Boli Infecţioase, Institutul "Matei Balş": „Deocamdată, marea problemă este că procentul este infim al celor care primesc plasmă raportat la numărul mare de infecţii. Cel puţin din experienţa pe care noi o avem, nu au fost efecte adverse legate de administrarea de plasmă. Dacă evoluţia a fost nefavorabilă la un anumit interval de timp, probabil că ţine de acele dezechilibre care erau oricum la nivelul organismului”.

Medicul Virgil Musta spune că nu există suficientă plasmă în spitale

Potrivit procedurilor medicale, în prezent dor pacienții aflați la ATI în stare gravă sunt tratați cu plasmă.

Dr. Virgil Musta, şeful Secţiei Boli Infecţioase, Spitalul "Victor Babeş" din Timişoara: „Şi aşa, terapia cu plasmă, pentru că nu avem suficientă plasmă, este efectuată mai puţin decât ne-am fi dorit noi. Are efecte favorabile dacă se administrează precoce. Aş face un apel populaţiei, cei care au avut boala, să meargă la centrul de sânge să vadă dacă se califică pentru a dona plasmă şi dacă pot, să doneze, pentru că pot salva o viaţă”.

557 de bolnavi cu COVID sunt în stare gravă la Terapie Intensivă, un nou record negativ. Aproape 1300 de cazuri noi de îmbolnăvire au fost raportate în 24 de ore. Și încă 30 de persoane au murit din cauza complicațiilor inclusiv un tânăr cu vârsta între 20 şi 29 ani, dar cu comorbidităţi, potrivit stiri.tvr.ro