Om de AFACERI condamnat la 6 ANI de ÎNCHISOARE, în urma unei sesizări OLAF

Om de AFACERI condamnat la 6 ANI de ÎNCHISOARE, în urma unei sesizări OLAF

Procuratura din Budapesta a anunţat marţi că un om de afaceri a fost condamnat la şase ani de închisoare în urma unei alerte primite de la OLAF, Oficiul European de Luptă Antifraudă, transmite MTI.

Omul de afaceri, a cărui identitate nu a fost precizată, a fost condamnat totodată la plata unei amenzi de 5 milioane de forinţi (15.600 euro) pentru că a obţinut în mod fraudulos subvenţii interne şi europene în valoare totală de 770 milioane de forinţi (circa 2.400.000 euro).

Întreprinzătorul şi complicii săi au fost acuzaţi că între 2005 şi 2010 au participat la concursuri pentru granturi ca să cumpere utilaje care se aflau deja în posesia firmelor lor. Omul de afaceri a fost condamnat în primă instanţă la trei ani şi jumătate de închisoare, dar în noiembrie Curtea de apel din Budapesta a crescut pedeapsa la şase ani, sentinţă care acum a intrat în vigoare, a precizat biroul procurorului. Trei complici au primit la rândul lor pedepse cu suspendare, transmite Agerpres.

 

Ne puteți urmări și pe Google News