Oltenii s-au bătut la antrenament!

Situaţia disperată prin care trece formaţia Universitatea Craiova în aceste zile îşi spune cuvântul şi în pregătirea echipei. Aseară, în timpul antrenamentului echipei, mai mulţi jucători s-au luat la harţă.

Ivorianul Marco Zoro l-a pălmuit pe Alin Buleică, după un schimb de replici dure, susţine „gsp.ro”, spiritele fiind calmate doar după intervenţia celorlaţi jucători şi a staffului tehnic. Tot în cadrul sesiunii de pregătire de aseară, Surugiu şi Wendel au ţipat unul la celălalt, iar cei doi antrenori ai grupării oltene, Sandu Tăbârcă şi George Biţă, au decis să pună capăt antrenamentului mai devreme.

Universitatea Craiova este foarte aproape de a retrograda pentru a doua oară în istorie din Liga I, echipa patronată de Adrian Mititelu având de recuperat cinci puncte faţă de Gloria Bistriţa în ultimele două etape. Cele două formaţii se vor întâlni luni, la Bistriţa, de la ora 18.00.