Editura Evenimentul si Capital

Oltchim face tranzacţia anului

60600a0c2e68bf2cf317e836ba29432d
Autor: | | 4 Comentarii | 0 Vizualizari

Combinatul chimic trebuie să plătească până vineri suma de 15 milioane de euro pentru a nu rata achiziţia petrochimiei de la Arpechim.

###Tranzacţia prin care combinatul chimic de stat Oltchim Râmnicu- Vâlcea va prelua de la Petrom divizia de petrochimie (Petrochemicals Argeş), de pe platforma Arpechim Piteşti, este aproape de finalizare. Compania de stat trebuie să facă rost de suma de 15 milioane de euro, pentru a o vira în conturile Petrom până vineri, 18 decembrie, au declarat pentru EVZ surse din piaţă. Tranzacţia va fi realizată la un preţ simbolic de 1 euro. Cele 15 milioane de euro reprezintă contravaloarea stocului de materii prime şi nivelul investiţiilor realizate de OMV, acţionarul majoritar al Petrom, în instalaţiile de petrochimie de la Arpechim. „Se fac unele demersuri să se obţină bani de la unii clienţi ai Oltchim, pentru cumpărarea Petrochemicals Argeş”, au spus sursele menţionate. Oltchim are însă nevoie de încă aproximativ 47 milioane de euro pentru repunerea în funcţiune a instalaţiilor, oprite în noiembrie anul trecut. Până vineri, oficialii celor două companii poartă negocieri strânse referitoare şi la datoriile Oltchim către Petrom, de circa 32 milioane de euro. Sursele citate ne-au precizat că Oltchim vrea să obţină o eşalonare a datoriilor. De realizarea acestei tranzacţii depinde soarta combinatului chimic, întrucât Petrochemicals Argeş este furnizorul său principal de materii prime. Oltchim a încercat să obţină credite de 62 milioane euro cu garanţii de stat, dar Comisia Europeană investighează încă acest ajutor de stat. Dacă această tranzacţie nu se va realiza, probabil instalaţiile petrochimice vor fi tăiate şi vândute la fier vechi. De altfel, compania Petrom a anunţat în repetate rânduri că ia în calcul închiderea rafinăriei Arpechim, dacă nu reuşeşte să o vândă. Titlurile Oltchim au sărit cu 15% Oficialii Petrom şi cei ai Oltchim au refuzat să facă declaraţii. De altfel, reprezentanţii companiei româneşti de stat vor organiza vineri o conferinţă de presă, „cu ocazia anunţării celui mai mare eveniment de pe piaţa de fuziuni şi achiziţii din România” din acest an. Invitaţia nu oferă informaţii suplimentare. Anunţul de ieri a făcut ca titlurile Oltchim să înregistreze ieri cea mai mare apreciere de pe BVB, de 15%.

Scandal Antena 3 - PRO TV! Vedetele postului si-au aruncat cuvinte grele! Mircea Badea, pionul principal!

Pagina 1 din 1
Tag-uri:



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Economie

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
18:16 BREAKING NEWS. DEZASTRU pentru KOVESI! Îi FUGE PĂMÂNTUL DE SUB PICIOARE... PRIMELE REZULTATE în procesul de selecție pentru Parchetul European 17:24 Kovesi LOVEȘTE DUR la Bruxelles. Instituțiile europene AU FOST ALERTATE 13:49 Kovesi ARE UN PLAN ASCUNS şi elaborat, cu PUNCT FINAL la Cotroceni. Cine s-ar fi gândit? Breaking news 11:32 Kovesi ŞI CEL MAI MARE ABUZ din mandatul la DNA. Cine sunt „MÂNJIŢII DE PE LISTA NEAGRĂ”. Breaking news în Justiţie 09:16 Tudose A DEVOALAT MAREA MANEVRĂ de pe axa Dragnea-Toader. CE SE SCHIMBĂ LA DNA? Breaking news 22:49 KOVESI, MITRALIATĂ cu SENTINȚE DEFAVORABILE. Mihaela Iorga Moraru, CONCEDIATĂ ILEGAL! 22:34 „În dosar apare şi numele lui Ţiriac” Breaking news în România. MAI MULTE NUME GRELE sunt implicate 19:42 Date importante din „Dosarul penal Kovesi”. Avionul pentru Popa a costat 130.500 euro, spune Parchetul General 11:59 Să fie acesta SFÂRȘITUL pentru KOVESI? Va fi ANCHETATĂ de CEL MAI MARE DUȘMAN. Cândva a DAT-O AFARĂ, acum s-a întors roata 16:37 KOVESI insistă și declanșează RĂZBOIUL cu Adina FLOREA. Amănunte INCENDIARE 16:20 6 ANI DE ÎNCHISOARE pentru Kovesi, BOMBA ANILOR în Justiţie! Breaking news în România 16:18 BREAKING NEWS. Ce LOVITURĂ pentru KOVESI!... A venit de unde se AȘTEPTA MAI PUȚIN 16:14 BREAKING NEWS: Laura Codruța Kovesi este DĂRÂMATĂ! Chris Terhes, despre candidatura lui Kovesi: Nu este eligibilă! 12:57 VINE APOCALIPSA pentru Dragnea: PSD, în CĂDERE liberă din cauza lui Kovesi! Dezvăluiri în „Telefonul de la ora 9” 11:29 Kovesi și fuga de marile procese de la Înalta Curte. Comentariu de Simona Ionescu 11:29 DE CE este ROMÂNIA ASTFEL? Cazul Kovesi din perspectiva imposturii. Editorial de Dan Andronic 11:20 BREAKING NEWS. Avem NUMELE ZIARISTEI care a fost DATĂ AFARĂ de Sebastian GHIȚĂ la cererea Laurei Codruța KOVESI 11:12 Kovesi, TRĂDATĂ de Traian Băsescu: „Dacă atât a dus-o capul!” 10:20 Kovesi, fără SPP și salon oficial. FOTOGRAFIA care spune TOTUL despre fosta șefă a DNA