Olimpic român, speranță a înotului românesc, condamnare cu suspendare pentru trafic de droguri!

Înotătorul Răzvan Tudosie, medaliat cu bronz la Olimpiada de Tineret de la Singapore, îşi va putea continua cariera, după ce Tribunalul Argeş l-a condamnat la 1 an şi 4 luni închisoare cu suspendare, pentru comercializare de droguri. Decizia nu este, însă, definitivă, DIICOT - Serviciul Teritorial Piteşti a declarat recurs potrivit jurnaliștilor de la publicația argeșeană curier.ro

La sfîrşitul lunii august, Răzvan Tudosie, împreună cu Marian Rușet şi Constantin Petrăreanu, a fost reţinut de ofiţerii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti, pentru trafic de droguri. Aceştia formau o reţea ce procura cantităţi mari de cannabis şi etnobotanice (în stare lichidă sau pulbere), din Anglia, Slovacia, Olanda şi Spania. Ca nişte adevăraţi profesionişti, indivizii combinau materia primă cu diferite substanţe, pentru a-i creşte cantitatea, dar şi calitatea, după care făceau porţii, le ambalau şi le vindeau. Astfel, aprovizionau, potrivit anchetatorilor, zilnic, circa 50 - 60 de consumatori din Piteşti şi din alte localităţi ale judeţului Argeș. Deşi cei doi complici ai sportivului au fost arestaţi preventiv imediat după reținere, instanţa l-a lăsat în libertate pe Tudosie. La recurs, acesta a fost la rîndul lui arestat preventiv. La sfîrşitul lunii octombrie, cei trei au fost eliberaţi condiţionat. Termen de încercare Cu puţin înainte de Crăciun, Tribunalul Argeş a dat sentinţa în dosarul în care cei trei erau judecaţi pentru trafic de drouguri. Răzvan Tudosie a fost condamnat la 1 an şi 4 luni închisoare cu suspendare, avînd un termen de încercare de 3 ani şi 4 luni, în timp ce Marian Ruset şi Constantin Petrăreanu au primit pedepse de cîte 2 ani, tot cu suspendare, aceştia din urmă avînd o perioadă de încercare de cîte 6 ani. În aceste condiţii, Tudosie îşi poate continua cariera sportivă. El are, însă, obligaţia de a se prezenta periodic la Serviciul de Probaţiune Argeş, trebuie să anunţe dacă îşi schim­bă domiciliul, dacă va încheia un contract de muncă şi să comunice mijloacele de existenţă. În plus, el rămîne cu interdicţia de a părăsi ţara, pînă cînd sentinţa va fi definitivă. În aceeaşi zi cînd a fost dată hotărîrea, procurorii DIICOT au înaintat recurs, acesta urmînd să se judece la Curtea de Apel Piteşti.