Olguța Vasilescu despre Victor Ponta: Pe Facebook și-a dat demisia, probabil că tot acolo vrea să fie și exclus!

Olguța Vasilescu despre Victor Ponta: Pe Facebook și-a dat demisia, probabil că tot acolo vrea să fie și exclus!

Lia Olguța Vasilescu, invitată la o emisiune a Antenei3, a avut o poziție foarte tranșantă vizavi de schimbul loviturile pe care și le dau actualul șef al PSD Liviu Dragnea, pe de-o parte, și fostul premier și președinte de partid Victor Ponta, de cealaltă.

Întrebată despre cearta dintre Victor Ponta și Liviu Dragnea, ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, invitată în emisiunea „Subiectiv” a lui Răzvan Dumitrescu, de la Antena 3, a spus sec:

„Domnule Dumitrescu mie mi-e jenă că trebuie să discut într-o emisiune atât de importantă lucruri pe care le postează unii sau alții pe Instagram. Eu zic că n-ar trebui să parazităm o discuție cum este Legea salarizării unitare, atât de importantă, cu fotografii de pe Instagram”.

Răzvan Dumitrescu a încercat cu orice preț s-o facă să-și spună părerea, dar Olguța Vasilescu s-a ținut tare pe poziții. Cu toate astea, i-a scăpat o replică acidă la adresa fostului premier și președinte al PSD.

Ne puteți urmări și pe Google News

„(Afirmațiile făcute de Victor Ponta, n.r.) Le face probabil cu un scop. Cu toții suntem obișnuiți, tot pe Facebook și-a și dat demisia domnul Victor Ponta, acum probabil tot pe Facebook vrea să fie și exclus din partid. Dar chiar o discuție în care nu vreau să intru pentru că cred că este mai important să le spunem românilor ce-i așteaptă cu această lege a salarizării unitare. (...) Eu nici n-am apucat să intru în Cex domnule Răzvan Dumitrescu, pentru că eu eram în coaliție dezbătând legea salarizării unitare. (...) (Victor Ponta, n.r.) Nici nu știu dacă a fost, pentru că eu n-am fost în Cex, asta încerc să vă spun!

Lia Olguța Vasilescu nu vrea nici măcar să spună dacă Victor Ponta și Liviu Dragnea poartă, în egală măsură, „vina” pentru stricarea relațiilor.

Eu cred că suntem într-o postură în care trebuie să demonstrăm că după ce am câștigat alegerile și facem ceea ce ne-am propus și cred că toți cei care suntem membri PSD trebuie să lăsăm deoparte orice orgoliu pentru a conlucra strict în interesul cetățeanului. Alt comentariu eu nu mai vreau să mai fac!