Olguța VASILESCU cere demisii în PSD. MESAJ direct despre MOȚIUNEA de CENZURĂ

Fostul ministru al Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a declarat că informațiile apărute în presă conform cărora social-democrații doljeni vor vota moțiunea de cenzură, nu sunt adevărate.

Olguța Vasilescu a spus în timpul ședinței PSD de luni, că nu este suparată pe partid și că informațiile apărute în presă referitoare la susținerea moțiunii de cenzură de către parlamentarii PSD Dolj sunt „fake news”, potrivit stiripesurse.ro.

Potrivit surselor citate, ea le-ar fi cerut demisia tuturor celor care intenționează să trădeze PSD.

Comitetul Executiv Național al PSD s-a reunit luni, la Palatul Parlamentului. Social-democraţii ar urma să discute situaţia organizaţiilor din care au plecat parlamentari, şefi de filiale, cum este cazul organizaţiilor de la Braşov şi Caraş Severin, dar şi agenda acţiunilor din perioada următoare, vizând dezbaterea proiectul de buget pe anul viitor care urmează să vină la Parlament şi moţiunea de cenzură pe care opoziţia intenţionează să o depună.