Olguța Vasilescu a scăpat de emoții. Judecătorii au decis. Își va lua în primire mandatul de primar

Olguța Vasilescu a scăpat de emoții. Judecătorii au decis. Își va lua în primire mandatul de primar

Noul primar al municipiului Craiova, Olguța Vasilescu, își va putea exercita atribuțiile, după ce Tribunalul Dolj a respins contestația formulată împotriva deciziei de validare a mandatului.

O instanță a Tribunalului Dolj a respins, miercuri, 4 noiembrie, apelul formulat de un craiovean, Petru Becheru pentru a bloca procedura de validare a noului primar Olguța Vasilescu. El a formulat o contestație împotriva validării mandatului de primar al Olguţei Vasilescu, în contradictoriu cu Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 1 Craiova. În ședința de miercuri, Tribunalul Dolj a considerat că apelul formulat de Petru Becheru este neîntemeiat și i-a respins acțiunea. Decizia este definitivă și va intra în vigoare imediat după ce va fi comunicată oficial.

Validarea mandatului de primar al Craiovei al Olguţei Vasilescu a fost contestată în instanţă de Petru Becheru, pe motiv că „majoritatea absolută a craiovenilor nu o vor primar, în condiţiile în care peste 65% din voturile valabil exprimate au fost în favoarea altor candidaţi”.

Judecătorii doljeni au respins şi cererea de recuzare a completului de judecată care a fost formulată de Petru Becheru, în acest dosar. Această decizie, însă, nu este definitivă, iar craioveanul are dreptul să formulize recurs în termen de cinci zile de la pronunțare.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Respinge cererea de recuzare a judecătorilor Cristian Nicolae Iliescu şi Ruslana Sorbala, membri ai completului de apel C4A, formulate de apelantul Becheru Petru-loan, ca neîntemeiată. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicarea hotărârii”, se arată în dispozitivul publicat pe portalul instanțelor de judecată de Tribunalul Dolj.

Pe de altă parte, instanţa din Dolj a decis să sesizeze Curtea Constituţională a României în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 101 alin. 2 şi 3 din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001. Actul normativ prevede că „este declarat ales primar candidatul care a întrunit cel mai mare număr de voturi valabil exprimate”.

În acelaşi timp, la Curtea de Apel Craiova se judecă și o cerere de strămutare a dosarului de la Tribunalul Dolj, formulată de același Petru Becheru. Procesul are termen pe 10 noiembrie.