Procurorii DNA - Serviciul Teritorial Timişoara l-au trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pe Valentin Marinică Ciurescu, comisar şef de poliţie în cadrul Poliţiei Municipiului Lugoj, Serviciul de Investigare a Fraudelor, acuzat de luare de mită şi trafic de influenţă.
Potrivit DNA, la data de 10 noiembrie 2014, Valentin Ciurescu, după audierea unui inculpat într-un dosar penal, s-a oferit să vicieze activităţile procedurale pe care urma să le desfăşoare, în vederea netrimiterii acestuia în judecată.
- Pentru acest "ajutor" oferit acelui inculpat (martor denunţător în prezenta cauză), poliţistul i-a pretins acestuia o sumă de bani, stabilită de comun acord la 500 euro, bani ce urmau să îi fie remişi la o dată ulterioară.
Astfel, la data de 25 noiembrie 2014, poliţistul s-a deplasat în municipiul Arad, unde, împreună cu denunţătorul, au mers la un restaurant, pentru a discuta în legătură cu situaţia dosarului şi pentru a-i fi remisă suma de bani stabilită anterior.
- Cu această ocazie, comisarul şef de poliţie i-a confirmat denunţătorului sprijin în soluţionarea favorabilă a dosarului respectiv, sens în care i-a spus chiar că a întocmit referatul cu propunere de clasare şi că are certitudinea că va convinge procurorul de caz să dispună soluţia propusă.
Pentru a fi mai convingător, Valentin Ciurescu i-a spus denunţătorului că va preda suma de bani primită procurorului de caz.
În continuare, poliţistul a primit de la martorul denunţător o cutie ce conţinea un sistem audio, în valoare de 1.800 de lei, şi a introdus-o în portbagajul maşinii sale, unde a şi fost descoperită împreună cu suma de 2.250 lei, cu ocazia acţiunii de prindere în flagrant.
- În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii şi din partea Direcţiei Generale Anticorupţie.
Dosarul se va judeca la Tribunalul Timiş, cu propunere de a se menţine măsurile preventive dispuse în cauză.