Majorarea prețurilor la alimente, carburanți, gaze și energie electrică a făcut-o pe Raluca Turcan (ministrul Muncii) să anunțe că salariile românilor vor creste semnificativ în luna ianuarie 2022. Măsura nu are legătură doar cu valul de scumpiri, ci și cu rezolvarea problemelor de pe piaţa muncii.
Într-o conferință de presă, ministrul Muncii a oferit toate detaliile despre anunțul foarte așteptat de românii împovărați de facturile din ce în ce mai mari.
Totodată, Raluca Turcan a precizat că majorarea salariului minim trebuie să fie atât de substanțială încât să acopere creșterea prețurilor. În plus, ea subliniat că decizia creşterii salariului minim a fost agreată de patronate, sindicate şi instituţiile statului.
„Salariul minim este o prioritate zero pentru Guvernul României şi un mare pas înainte comparativ cu modul în care s-au comportat alte guverne până acum. De obicei, majorarea salariului minim intră în vigoare la începutul anului viitor.
De la 1 ianuarie, în mod normal, trebuie să avem o majorare a salariului minim. Eu mă gândesc la o majorare semnificativă a salariului minim întrucât creşterile preţurilor sunt mult peste ce s-a întâmplat în România în ultima perioadă″, a declarat Raluca Turcan la Oradea.
Problema românilor care muncesc în străinătate
În același context, ministrul Muncii s-a referit și la rezolvarea problemei migrației forței de muncă. Turcan a explicat că înțelege de ce românii pleacă în străinătate și vrea să pregătească măsuri care să-i convingă să muncească în România.
„Sunt probabil cel mai pro ministru pentru creşterea salariului minim în România. Românii noştri aleg să plece în străinătate din cauza salariului şi datorită serviciilor de care beneficiază în alte ţări. Nu mai putem accepta şi duce cu toţii, ca societate, acest nivel al salariului minim.
Pentru prima dată, într-un guvern, într-un mandat de opt luni, la aceeaşi masă, patronate, sindicate, instituţii ale statului, am reuşit să agreăm că salariul minim trebuie să crească…
Premierul a fost informat despre salariul minim
Această creştere trebuie să fie făcută predictibil şi cât mai repede astfel încât mediul economic să poată să-şi pregătească activitatea pe anul următor şi, de asemenea, să nu fie făcută subiectiv, la presiunea diferiţilor factori, ci ancorată în nişte indicatori economici, astfel încât şi în anii următori să putem evalua cum va evolua salariu minim″, a declarat cea care este și președinta PNL Sibiu.
Mai departe, Raluca Turcan a dezvăluit că în ceea ce privește salariul minim, s-a ajuns la un consens inclusiv cu prim-ministrul Florin Cîțu, pe care îl susține la Congresul PNL după ce în trecut a fost vicepremier în guvernul condus de Ludovic Orban.
Așadar, până la finalul lunii octombrie ar trebui să existe o primă formă de negociere a nivelului de salariu minim. Raluca Turcan a participat la o conferinţă internaţională de lansare a unui proiect transfrontalier organizată de AJOFM Bihor.
Ea a vizitat bursa locurilor de muncă la care angajatorii au etalat peste 1.000 de locuri de muncă. Au fost și discuţii cu reprezentanţii mediului privat, cu angajatorii şi angajaţii, cu şefii instituţiilor, dar și cu preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan.