În această săptămână, gospodinele îşi pot face cumpărăturile după un program special în marile magazine, care au micşorat preţurile produselor pentru masa de sărbătoare.
Aşa cum suntem obişnuiţi, aproape niciodată nu ne facem cumpărăturile pentru masa de Paşte din timp, aşa că pregătiţi-vă pentru adevărate curse cu cărucioare prin marile magazine.
Înarmaţi-vă cu răbdare şi încercaţi să luaţi o gustare înainte de a pleca de acasă, pentru că sesiunea de cumpărături s-ar putea prelungi. Merită însă efortul, dacă vă gândiţi cum vor arăta pe masa aranjată de sărbătoare cozonacii pudraţi cu zahăr, ouăle încondeiate sau friptura tradiţională de miel, pregătită de gospodinele talentate. Nu uitaţi apoi să alegeţi şi un vin potrivit pentru aşa o ocazie.
De la magazin, la Înviere
Marile magazine şi-au adaptat programul pentru cumpărătorii "last minute" şi vin şi cu oferte la anumite produse. Prin urmare, după miezul nopţii s-ar putea să aveţi norocul la mai puţine ciocniri de cărucioare. Iar dacă cel mai apropiat hipermarket de casa dumneavoastră este Carrefour, trebuie să ştiţi că în Sâmbăta Mare aveţi un pr1ogram scurt, de la 7.00 la 9.00, iar duminică uşile acestuia se închid.
Cumpărătorii de la Metro sunt cu siguranţă unii matinali, deoarece pe 23 aprilie pot face cumpărături de la 5.00 la 16.00. Şi Auchan, Cora şi Selgros şi-au pregătit un program de sărbătoare, iar la Real cumpărătorii insomniaci pot să-şi caute bunătăţi de Paşte pe 21 şi 22 aprilie după un program non-stop. La Real Cotroceni, din Capitală, sunt primiţi cumpărătorii şi duminică, de la 15.00 la 23.00.
Iar cei care îşi amintesc chiar în ziua de Paşte că nu şi-au cumpărat şi muştar pentru grătarul pe care-l pregătesc, pot merge la Billa, unde uşile sunt deschise de la 10.00 la 18.00. În plus, Billa s-a rebranduit şi pune mai mult accent pe legume şi fructe proaspete. La nevoie, puteţi da pieţele închise pe un hipermarket, diferenţa este doar pofta pentru târguieli.
Măsuri speciale şi la frontiere
Nu doar marile magazine s-au pregătit de sărbătoare. Poliţia a luat măsuri special pentru liniştea şi ordinea publică, mai ales pentru noaptea de Înviere, când pompierii vor fi prezenţi şi ei în apropierea lăcaşelor de cult.
În plus, aproximativ 3.000 de poliţişti de frontieră vor supraveghea zilnic graniţele, în condiţiile în care se aşteaptă la aglomeraţie în special la punctele de trecere de la frontierele cu Ungaria (tranzitată de euronavetişti) şi Bulgaria (folosite de românii care au ales să-şi petreacă minivacanţa de Paşte în Bulgaria şi Grecia).
Carrefour
21-22 aprilie: 8.00 – 24.00 23 aprilie: 7.00 – 19.00 24 aprilie: închis 25 aprilie: 9.00 – 21.00
Metro
23 aprilie: 5.00 – 16.00 24 aprilie: închis 25 aprilie: 8.00 - 16.00 26 aprilie: 5.00 – 24.00
Kaufland 21 - 22 aprilie: 7.00 – 24.00 23 aprilie: 7.30 – 19.00 24 aprilie: închis 25 aprilie: 9.00 – 17.00
Auchan
Militari 15-22 aprilie: 7.00 – 24.00 23 aprilie: 8.00 – 18.00 24 aprilie: închis 25 aprilie: 8.00 – 22.00 Titan 15-22 aprilie: 7.00 – 24.00 23 aprilie: 7.00 – 18.00 24 aprilie: închis 25 aprilie: 8.00 – 22.00 Selgros 23 aprilie: 6.00 – 16.00 24 aprilie: închis 25 aprilie: 7.00 – 22.00 Cora
21-22 aprilie: 8.00 - 1.00 23 aprilie: 8.00 – 18.00 24 aprilie: închis 25 aprilie: 10.00 – 21.00 Mega Image 23 aprilie: 8.00 – 20.00 24 aprilie: închis 25 aprilie: 10.00 – 18.00 Real 21-22 aprilie: non-stop 23 aprilie: până la 19.00 24 aprilie: închis (cu excepţia Real Cotroceni: 15.00 – 23.00)
Billa
21 - 22 aprilie: non-stop 23 aprilie: 7.00 – 21.00 24 aprilie: 10.00 - 18.00 25 aprilie: 8.00 – 22.00