„Octombrie roșu” la Dinamo. Mircea Rednic a executat jucători la mijlocul sezonului

„Octombrie roșu” la Dinamo. Mircea Rednic a executat jucători la mijlocul sezonului

Echipa din Ștefan cel Mare traversează cel mai prost sezon din întreaga existență. Ajunși pe loc retrogradabil și umiliți în Cupă, „roș-albii” s-au pus pe concediat fotbaliști, iar haosul este total.

Pentru Dinamo, umilința suferită în Cupa României a fost scânteia a care a delanșat o revoluție în cadrul clubului. „Roș-albii” au ratat un obiectiv important, după eșecul cu Csikszereda (3-3 și 5-6 după loviturile de departajare) și trei jucători au fost dați afară de antrenorul Mircea Rednic. 

Gicu Grozav, Kino Delorge și Teddy Mezague au fost anunțați că li se vor rezilia contractele, în plin sezon. Primul jucător a ratat un penalty la a cincea serie, trimițând „o scăriță” jenantă, cel de-al doilea fotbalist a reușit contraperformanța de-a irosi două lovituri, pentru că arbitrul a dictat repetarea primei execuții!

Au ajuns pe loc retrogradabil

Ne puteți urmări și pe Google News

Mircea Rednic a luat foc și a decis să renunțe la cei trei proscriși. „Lui Gicu Grozav, Dinamo i-a întis o mână, că nu a avut 200.000 de oferte. Şi vii şi te comporţi aşa. Ok, ratezi, dar nu poţi să dai aşa un penalty decisiv”, a tunat tehnicianul.

Internaționalul Gicu Grozav (28 de ani) și-a încheiat brusc cea de-a doua experiență în tricoul „roș-albilor” și a dat detalii despre discuția scurtă, dar aprinsă pe care a avut-o cu Rednic după meciul din Cupa României.

„M-a întrebat dacă îmi bat joc de el”

„Eu am vorbit cu Rednic după meciul cu Csikszereda când m-a întrebat dacă îmi bat joc de el. Și i-am spus că nu se pune problema, că îl respect. Atât am vorbit. Eu începusem să îmi revin din punct de vedere fizic. Mă pregăteam bine și deja jucasem meciuri întregi”, a afirmat atacantul. Între timp, în weekend, Dinamo a mai primit o veste proastă. Victoria obținută de Hermannstadt, pe terenul celor de la Sepsi Sfântu Gheorghe (scor 3-1), i-a aruncat pe „roș-albi” pe locul al 13-lea, retrogradabil.

„Nu va mai pleca nimeni. De venit, vor veni”

În această seară, echipa din Ștefan cel Mare evoluează în deplasare, cu FC Voluntari, și are nevoie de un succes pentru a ieși din zona „gri” a clasamentului. După ce a discutat cu finanțatorul Ionuț Negoiță, Mircea Rednic a primit mână liberă pentru a decide orice plecare și venire la trupa din Ștefan cel Mare. Ieri, „Puriul” a anunțat că nu va mai da afară pe nimeni și va încerca să acopere „găurile” din lot.

„Grozav a făcut declarațiile pe care le-a făcut, îmi pare rău. E decizia noastră. Nu va mai pleca nimeni. De venit, vor veni. Nu e ușor să găsești jucători care să joace în două trei săptămâni. Azi (n.r.-ieri) vor veni încă doi jucători și semnează luni. Astăzi vor veni încă doi jucători, mâine (n.r.-astăzi) vor semna. Va mai veni încă unul”, a declarat antrenorul de la Dinamo.