Octavian Hoandră - „Jurnal de pandemie”, o carte pe axa București-Paris

Octavian Hoandră  - „Jurnal de pandemie”, o carte pe axa București-Paris

Acum un an, în septembrie 2020, scriitorul Octavian Hoandră lansa la Clubul Diplomatilor din Bucuresti, în fața unui public select, „Jurnal de pandemie”, o carte care ocupă un loc de cinste pe cel mai pretențios raft al oricărei biblioteci.

Trecu anul și în ciuda nemișcării generale, cartea lui Octavian Hoandră a fost publicată de editura pariziană Edilivre și se găsește în librării din toată Franța.

Trăirea zilei, că doar vorbim despre un jurnal, chiar dacă din vremea „holerei”, este doar un pretext pentru scriitorul Octavian Hoandră, casetele din lemn scump ale matricei prezentului sunt umplute, unele cu mici artefacte, minuțios alcătuite, amintiri cu tâlc, altele cu fotografii în serios alb-negru ale prezentului. Criticul și scriitorul Jean-Pierre Bonnel, cel care semnează prefața la volumul ediției franceze, îl surprinde pe autor, de parcă l-ar cunoaște de o viață, așa cum doar noi, prietenii lui credeam că-l știm: „Există mult Voltaire în această carte și Diderot, deci Iluminism. Mai mult, scriitorul pronunță acest cuvânt vizavi de întâlnirea sa cu Gérard Depardieu: „... un munte de talent și cultură, un om care pare să provină dintr-o epocă iluzorie a Iluminismului, cu un umor sănătos și cu o căldură inimaginabila a sufletului.” Acest portret cald, îl adresez fără ezitare lui Octavian Hoandră!”

Ne puteți urmări și pe Google News

Ce ar mai fi de zis? Poate doar faptul că unii dintre noi suntem invidioși, dar ne și bucurăm.

În afară de valoarea literară și documentară a cărții, Octavian Hoandră demonstrează că este posibil ca în vremuri bizare, să la zic așa, omul nu doar să se poate simți minunat cu el însuși și cu ceea ce are în rafturile minții și ale bibliotecii, dar poate chiar să facă lucruri memorabile