PSD ține cu dinții de un parlamentar condamnat. Votul de la moțiune îl menține în scaun pe Octavian Goga

PSD ține cu dinții de un parlamentar condamnat. Votul de la moțiune îl menține în scaun pe Octavian Goga

Octavian Goga a intrat în 2016 în Parlament pe listele Partidului Mișcarea Populară. El a obținut 1987 de voturi, cu unul mai mult decât candidatul ALDE.

În iunie 2017, a trecut la PSD. Potrivit site-ului Camerei Deputaților, parlamentarul a avut, de la începutul mandatului, două luări de cuvânt, dintre care una a fost declarație politică. A avut 35 de propuneri legislative, dintre care șase au fost promulgate legi. Octavian Goga este membru al Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupție și petiții.

Închisoare și interzicerea unor drepturi civile

În 24 septembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, sentință definitivă, l-a condamnat pe Octavian Goga la 2 ani și 4 luni de închisoare cu suspendare deoarece a refuzat să fie testat, prin prelevarea de probe biologice, bănuit de polițiști că ar fi condus sub influența alcoolului. Acesta se mai afla în mașină cu un bărbat, care susținea că el a condus mașina. În cazul lui Hoju Petru Iulian, instanța a schimbat încadrarea juridică a faptei. El a fost condamnat la un an de închisoare pentru mărturie mincinoasă, nu pentru favorizarea infractorului, așa cum a fost acuzat inițial. Cu referire la inculpatul Goga Octavian, în minuta instanței se arată că după executarea pedepsei acestuia i se interzic și anumite drepturi civile, acela de a fi ales sau ocupa o demnitate publică timp de doi ani și jumătate de la după executarea sau constatarea executată a pedepsei stabilite.

Ne puteți urmări și pe Google News

Dragnea nu l-a înlăturat pe Goga

În octombrie, anul trecut, președintelde PMP Eugen Tomac i-a cerut președintelui de atunci al Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, să ia act de încetarea mandatului lui Octavian Goga. „Printr-o adresă oficială, i-am cerut lui Liviu Dragnea să pună în aplicare sentința penală definitivă a ÎCCJ din 24.09.2018, prin care Goga Octavian, un deputat traseist care a plecat de la PMP la PSD, a fost condamnat la 2 ani și 4 luni închisoare cu suspendare și la interzicerea exercitării drepturilor unor drepturi, inclusiv a celui de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat”, declara liderul PMP la acea dată. Acesta a mai cerut ca locul lui Goga să fie ocupat de un alt deputat PMP. „În cazul în care parlamentarul condamnat încalcă termenii prevăzuți în sentință și nu pleacă din funcția pe care o deține în prezent, acesta riscă să își execute pedeapsa în închisoare”, spunea Eugen Tomac. Liviu Dragnea a tot tergiversat luarea unei decizii, însă, acum, PSD a decis altceva pentru parlamentarul Goga.

Speranța parlamentarului, revizuirea

Contactat de Evenimentul Zilei, deputatul Octavian Goga a spus că se abține de la orice comentariu. Pe rolul ÎCCJ există un dosar, cu termen în 24 octombrie, în care acesta solicită revizuirea pe fond a sentinței. Între timp, în Parlament, situația lui a fost tranșată. Potrivit unor surse politice, PSD, deși putea accepta ieri cererea lui de amânare a punerii în executare a deciziei ÎCCJ, a trimis-o de la Biroul Permanent la Comisia Juridică, să tragă de timp deoarece votul lui este util la moțiunea de cenzură.

PMP a decis deja că săptămâna viitoare, când se va decide și cine îi va lua locul lui Eugen Tomac în Camera Deputaților (liderul PMP a fost ales europarlamentar), va fi numit și înlocuitorul lui Goga. Acesta este Alexandru Teacă, de pe lista de candidați ai partidului din Covasna.