Evenimentul Zilei > EVZ Special > Octav Bjoza, președintele AFDP: „Am întâlnit un singur om în viața mea pe care nu am putut să-l înfrunt. Se numea Coposu”
Octav Bjoza, președintele AFDP: „Am întâlnit un singur om în viața mea pe care nu am putut să-l înfrunt. Se numea Coposu”

Octav Bjoza, președintele AFDP: „Am întâlnit un singur om în viața mea pe care nu am putut să-l înfrunt. Se numea Coposu”

Torționarul Ion Ficior era numit „bestia umană” pentru că bătea prizonierii cu bastonul de lemn, povestește președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici, în partea a doua a interviului acordat Evenimentului zilei. Octav Bjoza își amintește că fostul comandant al lagărului de muncă silnică de la Periprava obișnuia să sară cu calul peste trupurile deținuților care încălcau interdicțiile fi xate sau să îi „altoiască” la tălpi cu ciocanul de bătut în gratii.

– Ileana Ilie Ungureanu: Ați făcut 4 ani de temniță grea în 14 locuri. Ați aflat de ce erați așa plimbat?

– Octav Bjoza: Nu. Știu doar că eu, împreună cu alți 14 inculpați, ne-am constituit și am activat în „organizația subversivă Garda Tineretului Român din Brașov, care avea drept scop răsturnarea pe calea violenței a regimului democrat popular din țara noastră” – și am încheiat citatul. Asta era acuzația. Nu mă așteptam să ies așa repede. Să știți că mai bine să fii condamnat 5 ani și să îi faci pe toți, decât să fii condamnat 15 și să faci doar unul.

– De ce spuneți asta?

– Pentru că dacă ești slab de înger te consumi fantastic. Te vezi cum vei arăta peste 15 ani, cum vei ieși de acolo, cum prietenii tăi vor fi terminat studiile superioare, vor fi la casele lor, vor avea copii, iar tu vei ieși la 34 de ani – în cazul meu – fără nicio meserie, nu se știe dacă îți vei mai găsi părinții în viață. Că și tatăl meu a fost arestat și am aflat numai după vreo 5 luni de închisoare. Noi am avut un simulacru de proces. A ținut o singură zi, de la 7 dimineața până la ora 23 seara. Tu, judecător, să intervievezi 15 tineri, să asculți 15 avocați, să asculți actul acuzării în doar o zi este de neimaginat. Toți cei 15 tineri am primit, însumând, 232 de ani de muncă silnică, plus 150 de ani de degradare civică, plus confiscarea totală a averilor, plus 1.000 de lei fiecare, cheltuieli de judecată. Era mai mult decât un salariu.

– Acum e ca în Vestul Sălbatic. Se fură cu sutele de milioane de euro și se dau condamnări de 2-4 ani, eventual cu suspendare. Mare parte din prejudicii rămân nerecuperate.

– Jaful care s-a abătut asupra banului public în acești 27 de ani este cu certitudine un atentat la siguranța națională. Ce au făcut serviciile secrete și Justiția română? Nimic. S-au făcut părtași alături de acești ticăloși care au jefuit țara. Știți cine i-a mânat ca pe vite pe cei 2.000 – 3.000 de studenți la Becicherecu, într-o cazarmă unde peste mai puțin de o lună aveau să vină recruții? Nimeni altul decât comandantul de campanie Marin Dragnea, marele erou și marele veteran al celui De-al II-lea Război Mondial. General cu 4 stele, cinstit. Da, el este criminalul care i-a mânat la moarte. Noi l-am iertat și pe el, dar niciodată nu ne-am imaginat că legile statului vor ocroti cu mare grijă, cu sfințenie chiar, pe toți criminalii și torționarii. S-au pomenit să-i judece acum, după 25 de ani, pe unii dintre ei. În rest, toți au trăit și au murit cu pensii nesimțite.

– Ce ați simțit în ziua eliberării?

– O revoltă.

– De ce?

– Că am găsit țara într-o situație și mai jalnică decât o lăsasem.

– V-a fost greu să vă reintegrați în societate?

– Am simțit în permanență un respect din partea tuturor, dar care nu putea fi manifestat, nici declarat, doar îl simțeam. Altfel, noi nu am fost cu adevă- rat liberi nici după ce am părăsit pușcăriile. Am fost urmăriți de Securitate pas cu pas, zi și noapte. M-am dus înapoi la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași – unde terminasem anul I, la momentul arestării – să-mi reiau studiile și nu s-a putut. Dar știți ce-i curios?! Eu figurez ca retras și de la Liceul nr.1 din Brașov, azi Colegiul Andrei Șaguna. Adică n-am terminat nici liceul. Și totuși, eu am diplomă de Bacalaureat. Iar la facultatea din Iași figurez ca fiind exmatriculat. Păi eu am fost arestat la 3 ceasuri după ultimul examen. Am carnetul de student, notele din prima sesiune. Și toate astea pentru cine? Pentru un tânăr oarecare, fără vreun trecut politic, care provine dintr-o familie modestă.

„N-am fost curvă în viața mea și de aia cred că nu sunt bun de politician”

– Ați cochetat și dvs. cu politica. Două mandate chiar.

– Am intrat fără voia mea. După ce am văzut că li se dă crezare lichelelor mi-am dat demisia și toți întrebau unde mă duc și cine îmi dă mai mult. Nu mi-a dat nimeni, nimic.

– De ce spuneți că ați intrat fără voia dvs.?

– Pentru că am întâlnit un singur om în viața mea pe care nu am putut să-l înfrunt. Se numea Corneliu Coposu. Nu am avut tăria să spun NU. Între anii 1992 – 2000 am avut activitate în cadrul PNȚCD Brașov. Între timp m-am prins că fac propagandă politică unor lichele. Murise Corneliu Coposu (în 1995) și mă duc la nea Ion (Diaconescu – n.r.), cum îi spuneam, care avea și el mulți ani de temniță, dar nu avea acel ceva care să adune oamenii în jurul lui, și nea Ion a crezut lichelele. Pe genunchi, la furie, mi-am scris demisia. O am în sertar. Nu are o cronologie, o exprimare, e la nervi. Dar toate cele 10 puncte, dacă le citiți azi, veți vedea cât de pline de adevăr sunt. Printre ele spuneam că „prin modul dvs. de a conduce partidul, îl veți conduce la viitoarele alegeri la capitolul și altele”. Și așa a fost. Și n-am mai făcut politică.

– Primul torționar condamnat la 20 de ani de închisoare pentru crime împotriva umanității, Alexandru Vișinescu, nu mai suportă sa stea în spatele gratiilor. Vrea sa fie eliberat din detenție, pentru că vrea „să moară acasă”. Ce părere aveți despre procesele torționarilor?

– Prea târziu. Nici chiar pentru ei condamnările nu mai au nicio importanță. Îi închizi la aproape 90 de ani? Trebuia să se întâmple asta în anii ’90, dar cine să o facă? Dacă îți aruncai o privire către Parlamentul României în anii ’90, nu constatai decât că ai de-a face cu o mai mică-mare Adunare Națională. Erau aceeași, în cea mai mare parte. Colonelul Ficior nici acum nu-și reproșează nimic.

– Cum l-ați caracteriza pe al doilea torționar dovedit al României, Ion Ficior?

– O canalie, o bestie cu chip de om. Într-o zi nu ne-au scos la muncă la digurile de pământ, dar, ca să nu stăm, ne-au scos să plantăm arpagic. De foame am început să mâncăm arpagicul. Am zis să le ducem și celor rămași în lagăr și am început să îndesăm în sân și în buzunare. Un militar care ne păzea ne-a văzut, a chemat gardianul, ne-a pus pe trei în genunchi și ne-am pomenit toți în față cu o grămăjoară de 1-1,5kg arpagic. Ne-au pus să mâncăm tot ce aveam în față. A trecut mai mult de o oră până când doi am reușit să mâncăm tot, fără apă, fără pâine, fără mămăligă. Ne tăvăleam de durere, de arsuri în stomac. Al treilea nu a reușit. Și în timpul ăsta apare pe nepusă masă Ion Ficior. Ce-i cu ăștia aici? Noi am sărit repede în picioare, dar celălalt a rămas în genunchi. Gardianul îi spune ce s-a întâmplat. Se dă în spatele celui înghenuncheat și cu spatele mâinii stângi îl lovește în tâmpla stângă. L-a doborât și numai în cap i-a tras cu cizmele. 40 de zile nu i s-au vă- zut ochii, nasul, gura, urechile. Singurul medicament a fost compresa cu apă rece. Acesta a fost Ion Ficior.

– Care sunt diferențele dintre tineretul generației actuale și tinerimea din generația dvs.?

– Și voi, asemeni nouă, acelora din urmă cu 60-70 de ani, ar trebui să vă iubiți neamul, patria, tricolorul și credința strămoșească. Nu să plecați din țară.

– Cum vedeți România peste 10 ani?

– Mi-e teamă. România e înconjurată de o haită de lupi flămândă și suntem parcă absenți, străini de această treabă. Cum vrei să-ți iubești patria dacă tu nu ai un cult al eroilor? Dacă tineretul acestei țări ar fi educat în spiritul respectului față de eroii neamului poate nu ne-am părăsi țara cu atâta ușurință. Fortul 13 Jilava a fost una dintre cele mai sinistre închisori. Acum plutește în apă și e pe cale să se prăbușească. Nimeni n-a investit un leu în consolidarea acestui monument istoric, chit că ani în șir cei care s-au perindat la putere promiteau că îl vor transforma în muzeu.

– Ce ați dorit să faceți pentru cei pe care îi reprezentați și nu ați reușit până acum?

– Sunt și reușite, dar și nereușite. Am continuat munca începută de predecesorul meu Constantin Ticu Dumitrescu și am finalizat acel monument național închinat memoriei martirilor, dar pe lângă care lumea trece și habar nare ce reprezintă. Mi-am imaginat un muzeu al comunismului și prin strădania familiei Ana Blandiana și Romulus Rusan avem, astăzi, Memorialul de la Sighet. La nereușite trec faptul că nu avem în Capitala României un muzeu al rezistenței anticomuniste, al sacrificiului extraordinar făcut de acest popor în vremea comunismului. Nu există niciun lagăr lăsat ca mărturie peste timp. Uitați-vă că zeci de milioane de turiști au trecult pe la Majdanek, Auschwitz-Birkenau și la noi toate lagărele au fost rase de pe fața pământului. Nici măcar Fortul 13 nu pare să aibă altă soartă. Mă zbat de nouă ani de zile să-l salvez.

– Care e explicația? Lipsa banilor?

– Nesimțirea unei clase politice puse doar pe căpătuială. Acesta este adevărul trist și rușinos totodată. Nu trebuie să-i trecem pe toți la grămadă. Am găsit persoane de bine în interiorul tuturor formațiunilor politice, fie ele de stânga, de așa-zis centru sau de dreapta, doar că toate au fost în minoritate în sânul formațiunii lor politice. Ar tebui ca această clasă politică, așa cum este ea – bună, rea – să mai țină cont și de sfaturile noastre și să se adune toți la o masă și să nu mai zăpăcească lumea. Să facă legi ale educației să dureze ca pe vremea lui Spiru Haret sau Titu Maiorescu. Învățământul și sănătatea acestei țări sunt esențiale. Degeaba vorbim de apărare. Un popor bătrân și bolnav ce mai poate face? Chiar nimeni nu sesizează că suntem deja o țară de bătrâni și bolnavi?

„Am rupt carnetul de revoluționar. Nu am putut să accept să stau alături de unii care ani de zile au mâncat pâinea albă a Partidului Comunist”

– Câți foști deținuți politic mai trăiesc acum în România și câți bani primesc de la stat, lunar, pentru fiecare an petrecut în detenție?

-Nici 2.000 de deținuți politic nu mai trăim acum. Și avem pensii umilitoare. Clasa politică este o rușine. Pensia mea de inginer ajunge la 1.800 lei pentru anii de muncă. Asta în timp ce toți colegii mei ingineri au cel puțin 2.600 lei și unii au trecut chiar și de 4.000 de lei. Cu reparația mea materială cu tot nu face cât indemnizația unui revoluționar. După o suferință de o viață, statul ne dă 400 de lei pe lună pentru fiecare an de detenție. Noi am fost umiliți toată viața. Chiar dacă am terminat unii dintre noi studii superioare, nu am putut promova la serviciu.

– Ce a însemnat pentru dvs. Revoluția din decembrie 1989? Ați avut, în sfârșit, libertatea mult dorită?

– Sunt primul brașovean care a pătruns în sediul Securității Statului din Brașov, dar după vreo doi ani mi-am rupt dosarul și n-am mai trecut pe acolo, pentru că nu am putut să accept să fiu revoluționar alături de persoane care ani de zile au mâncat pâinea albă a Partidului Comunist și, peste noapte, au devenit anticomuniști. Și mă refer la activiști de partid, directori, ofițeri de MApN, de Securitate, de Miliție, care au îmbâcsit categoria aceasta a adevăraților revoluționari.

– Cui credeți că i se datorează situația catastrofală în care se află astăzi România?

– Categoric, Justiției. România, de 70 de ani nu a avut Justiție. Toți marii jefuitori ai banului public din această țară, tu, Justiție, tu, servicii secrete, îi conduci la frontieră, le faci cu mâna și când îi vezi că s-au pierdut în zare îi dai în urmărire generală?! La ce mama dracului te plătim noi, poporul român, cu salarii atât de mari? Faceți presa o statistică. Puneți în stânga Justiția română, privită în ansamblu ei – cu procuratură, magistratură – și vedeți cât au costat cheltuielile administrative și de salarii în acești 27 de ani. Și pe o rubrică, în dreapta, treceți ce au recuperat ei. Nu au recuperat mai nimic, pentru că s-au făcut părtași în mare parte la acest jaf abătut asupra țării. Asta nu-i dreptate.

– Da mai e ceva care nu e corupt în România zilelor noastre?

– Doar Dumnezeu. Atât! Nici măcar cei care îl slujesc pe Dumnezeu nu au rămas necorupți.

– Cum ați caracteriza cei 27 de ani de capitalism?

– Este o formă de capitalism pe care nu o veți mai întâlni în alte țări, nici în Germania, nici în Polonia, nici în Ungaria, nici în Cehia și Slovacia. Corupție cu certitudine a existat dintotdeauna și pretudindeni , dar la aceste proporții mi-e greu să cred că a mai existat pe undeva. Este trist că tinerii pleacă din țară. Unii pleacă să le adune căpșunile altora, alții să le spele picioarele paraliticilor din Occident, altele să se prostitueze. Doar IT-iștii și medicii ce ne mai fac imagine bună. Avem o clasă politică inconștientă de cele ce s-au întâmplat în România asta jefuită. Nu au reușit toți, laolaltă, de-a lungul secolelor – hunii, tătarii, rușii, turcii – să pârjolească această țară așa cum au făcut-o cei de după decembrie '89. 

Publicat in categoriile: EVZ Special
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: