Un obiect spaţial nou-observat face oamenii de ştiinţă să cântărească atent posibilitatea unei civilizaţii extraterestre care vrea să comunice cu noi
Descoperit la sfârşitul lunii noiembrie a.c., un misterios obiect interstelar face furori atât printre oamenii de ştiinţă, cât şi printre pasionaţii de Căutare a Inteligenţei Extraterestre (SETI), noteză site-ul de ştiri de ştiinţă Futurism. Obiectul a incitat discuţii despre existenţa extratereştrilor.
Prima observaţie a acestui obiect a fost făcută folosind telescopul de observaţie Pan-STARSS din Hawaii, Statele Unite. Astfel, i s-a dat numele de ,,Oumuamua", un cuvânt hawaiian care se traduce prin ,,mesager".
Având dimensiuni mult mai mari în lungime decât în lăţime, obiectul nu seamănă cu asteroizii ,,obişnuiţi" observaţi până acum. Neavând o coamă de material evaporat, obiectul nu poate fi catalogat drept o cometă.
Cei pasionaţi de ideea existenţei vieţii extraterestre inteligente fac presupuneri cu privire la originile obiectului. Imaginaţia acestor fani aduce în vedere posibilitatea ca acest obiect să fie o sondă extraterestră, trimisă de o iviliyaţie mai avansată decât omenirea.
Posibilitatea originii extraterestre este cercetată cu entuziasm şi de reprezentanţi ai comunităţii ştiinţifice. Programul de cercetare Breakthrough Listen va începe să ,,asculte" obiectul, pentru a vedea dacă pot detecta semnale radio de comunicare. Dacă transmiterea de unde radio ar fi detectată, ar însemna că obiectul nu reprezintă doar un asteroid obişnuit.
Proiectul care implică observarea existenţei undelor este programat să înceapă miercuri, 13 decembrie, la ora 23, ora României, conform Futurism.
Deşi oamenii de ştiinţă care lucrează la cercetarea obiectului interstelar admit că posibilităţile sunt mici ca acesta să reprezinte o sondă extraterestră sau o încercare de comunicare a unei civilizaţii superioare. Totuşi, aşa cum un cercetător explică pentru The Atlantic , un om care cercetează spaţiul nu are cum să nu aibă speranţe pentru găsirea vieţii inteligente în Univers. Exact speranţa asta face posibilă continuarea cercetărilor în domeniu, în ciuda tuturor pistelor false investigate.
Pasiunea existentă pentru domeniul SETI (Search for Extra-Terrestrial Intelligence) a condus la dezvoltarea tehnologiilor ştiinţifice de cerceare şi la creşterea interesului pentru studiul cosmosului în universităţi, întreprinderi private, dar şi în cazul indivizilor obişnuiţi. Această dedicare va face probabil din evenimentul de observare a ,,Oumuamua" unul extrem de popular.