Editura Evenimentul si Capital

Obama cere un acord la finalul summitului

96507bc9a385417742dcd70cb6c4b705
Autor: | | 4 Comentarii | 0 Vizualizari

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a transmis, în discursul său de la Copenhaga, rugămintea ca la finalul summitului climei să se ajungă la un acord, chiar şi "imperfect", potrivit AFP.

"Nu dispunem de foarte mult timp", a declarat Barack Obama. "În acest stadiu, problema este de a şti dacă progresăm împreună sau dacă ne despărţim, dacă preferăm situaţia actuală sau acţiunea", adăugă Obama. "Nici o ţară nu va putea obţine tot ce-şi doreşte", a menţionat el, cerându-le liderilor să accepte compromisuri. "Aceste negocieri internaţionale au loc după aproximativ două decenii (...) S-a terminat perioada vorbelor", le-a spus Obama celor 120 de lideri reuniţi la summit. Un discurs aşteptat "Putem să adoptăm acest acord, să facem un pas important înainte şi să continuăm apoi să-l îmbunătăţim construind pe această bază", a adăugat preşedintele american. "Putem să facem acest lucru şi toţi cei care sunt prezenţi în această sală vor participa la o aventură istorică pentru a asigura o viaţă mai bună copiilor şi nepoţilor noştri", a încheiat Obama. Preşedintele american, al cărui discurs era foarte aşteptat, nu a făcut nici o declaraţie despre angajamentele ţării sale în privinţa reducerii nivelului de emisii de gaze cu efect de seră, sprijinirea financiară a ţărilor în curs de dezvoltare sau solicitarea de transparenţă din partea ţărilor emergente, în special din partea Chinei. Pesimism înaintea ultimei zile a summitului de la Copenhaga Preşedintele american, Barack Obama, s-a alăturat, astăzi, celor 120 de şefi de stat şi de guvern reuniţi la Copenhaga pentru a ajunge la un acord mondial privind climatul, la finalul celor două săptămâni de negocieri haoutice, relatează AFP. Acordul ar trebui să stabilească reducerea drastică a emisiilor cu efect de seră şi limitarea creşterii temperaturii la nivel mondial cu două grade. "Lucrurile se derulează într-o manieră pozitivă faţă de seara trecută", a declarat Preşedinta Camerei Reprezentanţilor din Statele Unite, Nancy Pelosi. "Am avut un dialog constructiv şi fructuos". e de părere şi premierul danez Lars Loekke Rasmussen. Şi premierul suedez, Fredrik Reinfeldt, e optimist. "Ne aşteptăm la contribuţii constructive din partea liderilor africani şi ţărilor în curs de dezvoltare şi cred că există voinţă pentru încheierea unui acord". (Oana Ţepeş) Fără progres Liderii mondiali şi-au exprimat deschis ieri, la Copenhaga, îngrijorarea faţă de blocajele apărute după zece zile de negocieri în vederea încheierii unui acord pentru combaterea încălzirii globale, relatează France Presse. Uniunea Europeană s-a declarat „preocupată de absenţa unui progres” şi a făcut apel la marii poluatori să dea dovadă de flexibilitate maximă. Statele Unite sunt dispuse să contribuie la suma globală de 100 de miliarde de dolari pe an până în 2020, în cadrul acordului menţionat, cu condiţia ca marile ţări emergente să dea dovadă de transparenţă, a declarat, la Copenhaga, secretarul american de Stat, Hillary Clinton. Ea a ajuns în capitala Danemarcei înaintea preşedintelui Barack Obama, care urmează să sosească în dimineaţa zilei de astăzi. La Copenhaga urma să ajungă aseară şi preşedintele Traian Băsescu. La plecarea spre locul de desfăşurare a summitului, şeful statului a declarat că România susţine fără rezerve obiectivul ambiţios stabilit de UE, şi anume reducerea cu 30 la sută a emisiilor de carbon până în anul 2020. „Responsabilitatea trebuie împărţită între toate statele şi poluatorii cei mai mari trebuie să-şi asume cele mai mari responsabilităţi şi, implicit, cele mai mari costuri”, a mai spus Băsescu. Ştire publicată la ora 11:00 şi actualizată la ora 16:00.

Carmen Iohannis facuta PRAF de Olguta Vasilescu. Nevasta lui Manda, GLUME NEMILOASE despre sotia presedintelui: Rochita roz deasupra genunchiului...

Pagina 1 din 1


Tag-uri:



Stirile zilei

Alte articole din categoria: EVZ Verde

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI