Oamenii lui Putin lovesc, din nou, la granița României. Scandal internațional!

Oamenii lui Putin lovesc, din nou, la granița României. Scandal internațional!

Bulgaria intenţionează să-l convoace pe ambasadorul Rusiei la Sofia după ce a acuzat de spionaj doi diplomaţi ruşi, o nouă ilustrare a răcirii diplomatice între cele două ţări apropiate istoric, informează AFP.

„Au fost declanşate anchete asupra a doi cetăţeni străini ce strângeau informaţii clasificate drept secret de apărare, apoi le transmiteau unui stat străin”, a anunţat Parchetul bulgar într-un comunicat.

Totodată, Parchetul a precizat că aceste anchete au fost rapid închise, din cauza imunităţii diplomatice de care beneficiază cei doi bărbaţi.

„Ambasadorul rus va fi convocat la sfârşitul zilei”, a reacţionat şefa diplomaţiei bulgare Ekaterina Zaharieva. „Vom lua măsurile necesare, ei (cei doi diplomaţi ruşi) vor fi probabil declaraţi persona non grata”, a adăugat Zaharieva, Bulgaria fiind membră NATO şi a UE.

Ne puteți urmări și pe Google News

Unul dintre cei doi presupuşi spioni era înregistrat drept prim secretar la serviciul consular al Ambasadei Rusiei la Sofia. Însă el „căuta de fapt, din 2017, date despre sistemul nostru electoral”, potrivit justiţiei bulgare.

Colegul său, de la serviciul comercial al amabasadei, aduna la rândul său „informaţii cu privire la aprovizionarea şi securitatea energetică”, pe care „le transmitea serviciilor de informaţii ruse la Moscova”, a mai informat Parchetul.

Pentru prima dată în 20 de ani, Sofia a expulzat în octombrie un diplomat rus, acuzându-l că „a conspirat” cu un fost deputat socialist bulgar ce „avea acces la informaţii confidenţiale ce proveneau din Bulgaria, UE şi NATO”. Rusia a ripostat în decembrie, expulzând la rândul său un diplomat bulgar.

Sofia întreţine după prăbuşirea comunismului, în 1989, relaţii politice şi economice privilegiate cu Moscova, iar interesele ruse sunt foarte prezente în lumea bulgară a afacerilor.