Oamenii, furioși pe Poliția Română: „Hai, înapoi la somn!”

Oamenii, furioși pe Poliția Română: „Hai, înapoi la somn!”

Oamenii sunt foarte furioși pe Poliția Română după cele întâmplate în cazul Alexandrei din Caracal. Un val de mesaje au fost trimise pe Facebook cu privire la acest lucru.

Pagina de Facebook a Poliției Române este asaltată de comentarii ale românilor care sunt nemulțumiți de modul în care polițiștii au acționat în cazurile Alexandrei și Luizei.

Chiar dacă ultima postare a Poliției Române pe această rețea de socializare este din 24 iulie și nu are nicio legătură cu tragediile din Caracal, românii continuă să transmită organelor legii mesaje dure prin care protestează față de felul în care au fost tratate cazurile celor două adolescente.

Astfel, peste 4500 de persoane și-au arătat indignarea până la această oră în cuvinte dure pe pagina de Facebook a Poliției Române, remarcând totodată faptul că - după scandalul legat de numerele de înmatriculare anti-PSD, ar și după protestele din 10 august 2018 - poliția a închis secțiunea de ”reviews” de pe Facebook, prin care utilizatorii puteau acorda un rating serviciilor prestate de această instituție.

Ne puteți urmări și pe Google News

Iată câteva dintre mesajele critice postate pe Facebook-ul Poliției, cu mențiunea că multe dintre acestea conțin expresii injurioase și nu pot fi reproduse aici:

- „O să îmi iau și eu bătaie peste câteva zile puteți începe să veniți de acum”?”

- „Hai, băgați o glumiță și înapoi la somn. Inapții p ... oliției.”

- „Rușine să va fie. Pentru colegul vostru v-ați strâns cu miile, câini, elicoptere, tot tacamul. Când un copil de 15 ani va spune că a fost rapid acționați după 19 ore, ba 19 ore. Rușine miliția română!”

- „În cazul babutelor ce vând pătrunjel acționați cu rapiditate și maximă „eficientă”. Dar în cazul unei fete ce sună de 3 ori și e în pericol de a fi tranșată la propriu cum acționați tablagiilor? Ce ne rămâne de făcut, instituția ce trebuie să ne protejeze numai asta nu face. În cazul asta ne luăm topoare și pistoale după noi, cine mai are încredere în voi bă incompetenților?”

-„Ați fost sunați de acea fată și ați așteptat până dimineață... Cred că doar în România se poate așa ceva, dacă era vorba de vreun politician cu diaree puneați la dispoziție tot MAI”.