Daily Star a preluat ştirea care în aceste momente face ocolul mapamondului.

„Cercetătorii de la Scripps Research au declarat că au identificat o slăbiciune a coronavirusului. Asta ar putea crea un potențial vaccin care să ajute la combaterea pandemiei ce face ravagii în întreaga lume.

Oamenii de știință au identificat un „călcâi al lui Ahile” care poate deschide calea pentru un vaccin.

Cercetătorii de la Scripps Research au studiat un anticorp al unui pacient cu SARS pentru a vedea cum s-a fixat pe structura virusului.

Aceștia susțin că acest anticorp este fixat în același loc pe mostra de coronavirus.

Deși nu a fost la fel de eficient pe proba de coronavirus, acesta a identificat o slăbiciune.

Dr. Ian Wilson, autorul principal al studiului, a declarat: «Aceste informaţii pot ajuta la proiectarea de bază a vaccinurilor și terapiei împotriva SARS-CoV-2, care ar proteja și împotriva altor coronavirusuri – inclusiv a celor care pot apărea în viitor.»

Cercetătorii au adăugat că studiul indică faptul că temutul Covid-19 poate fi vulnerabil la anumite medicamente

Coautorul Meng Yuan a declarat: «Am aflat că această zonă este de obicei ascunsă în interiorul virusului şi poate fi expusă doar când acea parte a virusului îşi schimbă structura, aşa cum ar fi în infecţia naturală.»

În prezent, echipa care efectuează studiul caută pacienţi care să doneze sânge. Se speră astfel că vor fi identificaţi anticorpii necesari”, arată sursa citată.