Oamenii de ştiinţă au găsit "SUFLETUL" omului? Descoperirea butonului "închis-deschis" din creier poate ajuta pacienţii aflaţi în COMĂ să îşi recapete conştiinţa | FOTO

Oamenii de ştiinţă au găsit "SUFLETUL" omului? Descoperirea butonului "închis-deschis" din creier poate ajuta pacienţii aflaţi în COMĂ să îşi recapete conştiinţa | FOTO

Cercetătorii americani susţin că au găsit "butornul" care ne poate scoate din comă, adică o zonă din creier care poate care poate activa sau dezactiva starea de conştienţă. Savanţii speră că astfel să poată ajuta pacienţii în stare vegetativă să revină la viaţă.

Medicul Mohamad Koubeissi şi echipa sa de cercetători de la Universitatea George Washington au studiat o pacientă cu epilepsie şi au descoperit că impulsurile electrice aplicate într-o anume regiune a creierului au făcut pacienta "să adoarmă" în mod repetat. Atunci când a fost întreruptă stimularea creierului pacienta a ieşit din starea vegetativă, fără ca ulterior ea să îşi mai amintească nimic, scrie Daily Mail, citat de Mediafax

Studiul publicat în revista New Scientist, arată că descoperirea acestui buton declanşator s-ar putea dovedi extrem de utilă în anumite domenii ale medicinei, care studiază creierul şi ce anume se întâmplă la nivel cerebral în timpul intrării în comă. 

În testul clinic, cercetătorii au utilizat stimularea cerebrală cu frecvenţă joasă pentru a încerca să reducă intensitatea convulsiilor din timpul crizelor de epilepsie.

Ne puteți urmări și pe Google News

Efectul de "pornire - oprire"

Potrivit lui Mohamad Koubeissi, stimularea cu frecvenţă joasă a redus convulsiile pacienţilor cu epilepsie în 92% dintre cazuri, fără afectarea memoriei. Cu toate acestea, când cercetătorii au aplicat impulsuri electrice cu frecvenţă înaltă, aceştia au descoperit efectul fascinant de "pornire - oprire".

"Este vorba despre un test clinic inovator, care îşi propune să identifice modalităţile de a reduce convulsiile pacienţilor cu epilepsie localizată în lobul temporal, care nu poate fi tratată cu mijloace medicale, expuşi riscului de declin al memoriei prin extirparea chirurgicală a lobului temporal", a spus Mohamad Koubeissi.

Când cercetătorii au stimulat claustrul unei paciente în vârstă de 54 de ani, adică lama de substanţă nervoasă cenuşie din partea inferioară a creierului central, aceştia au descoperit că aceasta şi-a pierdut cunoştinţa. În urma acestui proces, pacienta nu mai răspundea la comenzi şi se uita în gol, iar ritmul respiraţiei încetinise.

Ieşirea din comă

După ce stimularea claustrului a încetat, pacienta şi-a recăpătat cunoştinţa şi nu şi-a amintit nimic din ceea ce tocmai se întâmplase. Timp de două zile, de fiecare dată când claustrul era stimulat, se întâmpla acelaşi lucru - iar un studiu complementar a confirmat că nu era vorba doar despre un efect secundar al convulsiei.

Acest lucru ar putea însemna că în cazul persoanelor captive în stări inferioare ale conştiinţei, cum ar fi persoanele în comă, regiunea claustrului ar putea fi stimulată pentru recăpătarea stării conştiente.