Cele patru persoane reţinute joi de procuroii DNA, în urma percheziţiilor efectuate în judeţul Braşov, într-un caz de corupţie cu fonduri europene, au fost arestate preventiv. Este vorba despre doi oameni de afaceri şi doi responsabili de controale din Ministerul Agriculturii şi Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (OJPDRP) Braşov.
Decizia a fost luată de magistraţii Tribunalului Bucureşti şi poate fi contestată la Curtea de Apel, potrivit mediafax.ro
Persoanele arestate sunt oamenii de afaceri Gheorghe Dudu şi Florin Macovei, Florin Brezeanu, însărcinat cu efectuarea controalelor din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Direcţia Generală Control şi Antifraudă (MADR-DGCA), şi Gabriel Potcovaru, din cadrul OJPDRP Braşov. Ei au fost reţinuţi joi de procurorii DNA, după ce aceştia au efectuat 27 de percheziţii în judeţul Braşov.
Procurorii cercetează săvârşirea unor presupuse infracţiuni de corupţie şi obţinere nelegală de fonduri europene, în perioada 2011-2014.
Gheorghe Dudu şi Florin Macovei sunt suspectaţi că le-au oferit bani, cadouri şi sejururi la pensiuni din zona Braşovului unor angajaţi ai OJPDRP, în schimbul obţinerii unor dinanţări europene nerambursabile, în baza unor documente false.
Florin Brezeanu şi Gabriel Potcovaru sunt cercetaţi pentru luare de mită şi infracţiuni împotriva intereselor financiare ale UE, sub forma complicităţii.
Prejudiciul estimat de procurorii care se ocupă de acest caz este de 3 milioane de euro.