Afaceriștii Dinu Pescariu şi Claudiu Florică au fost audiaţi în calitate de martori la DIICOT în dosarul „Black Cube”, a confirmat, pentru EVZ, purtătorul de cuvânt al instituţiei, Mihaela Porime
Potrivit unor surse judiciare, audierea lui Dinu Pescariu și Claudiu Florică a avut loc în urmă cu două luni. Numele acestora apar în dosarul Microsoft, instrumentat de procurorii DNA. Aceleaşi surse afirmă că Dinu Pescariu şi Claudiu Florică se aflau pe lista celor doi israelieni care au încercat să o intimideze pe Laura Codruţa Kovesi, alături de numele prefectului Capitalei, Paul Petrovan.
Doi angajaţi ai firmei israeliene Black Cube - Ron Weiner şi David Geclowicz - sunt cercetaţi de DIICOT, în arest la domiciliu, pentru hărţuirea Laurei Codruţa Kovesi.
Un al treilea angajat al Black Cube, Yossi Barkshtein, a reuşit să fugă din ţară chiar în momentul în care cei doi au fost reţinuţi. Procurorii DIICOT cer arestarea lui în lipsă, dar procedura citării în Israel este anevoioasă, astfel ca procesul a fost amânat succesiv pe rolul Tribunalului Bucureşti, următorul termen fiind fixat pe data de 8 august.
Pescariu și Florică se aflau pe lista angajaților Black Cube, alături de șefa DNA și prefectul Capitalei
Potrivit purtătorului de cuvânt al DIICOT, Mihaela Porime, încă nu s-a întors dovada de citare în Israel pentru al treilea angajat al Black Cube, astfel că procesul va fi amânat, cel mai probabil, din nou. „Pe par cursul lunii martie 2016, două persoane care ocupau poziţii de conducere în cadrul unei firme israeliene, cu puncte de lucru atât în Tel Aviv (Israel), cât şi în Londra (UK), împreună cu mai mulţi angajaţi ai firmei, printre care şi cei doi inculpaţi, Weiner Ron şi Geclowicz David, au iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat în scopul comiterii mai multor infracţiuni, respectiv infracţiuni de hărţuire şi infracţiuni informatice, constând în fapt în efectuarea de multiple apeluri telefonice cu caracter ameninţător şi hărţuitor, producătoare de temeri, precum şi atacuri de tip phishing, în vederea sustragerii credenţialelor de acces şi ulterior compromiterii de conturi de poştă electronică, activităţi urmate de violarea secretului corespondenţei, copierea si transferul fără drept al conţinutului acestora”, susţin procurorii DIICOT.
„Spionii” Black Cube aveau sarcini bine trasate: David Geclowicz se ocupa cu obţinerea datelor, prin telefon, iar Ron Weiner le folosea la spargerea conturilor.