Liceeni, studenţi şi oameni cu profesii care nu au nicio legătură cu medicina fac gărzi pe ambulanţe fără să primească niciun ban în schimb. În 12 ore salvează zece vieţi. Cel mai tânăr voluntar abia şi-a făcut buletin, iar cel mai vârstnic e octogenar.

Într-o ţară în care voluntariatul e mai mult un vis frumos, peste o mie de bucureşteni entuziaşti au ales să se împartă între şcoală sau serviciu şi "frontul" de pe Salvare. Nu apar pe ştatele de plată, dar muncesc cot la cot cu ambulanţierii cu normă întreagă. Încep "de jos", cu o strângere de mână sau o vorbă bună adresată pacientului în drum spre spital, după care intră în pâine pe maşini de terapie intensivă, la carnagii pe şosele şi infarcturi. Adrenalina nu este totul în munca la Salvare. Cine leşină la prima picătură de sânge nu rezistă. Mai nou, la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, voluntarii sunt pregătiţi să intervină în urgenţele care au loc în spaţiile publice, pe o rază de un kilometru de locul în care se află în acel moment. Primesc alerte pe SMS şi ajung acolo în cinci minute, reuşind să facă diferenţa între viaţă şi moarte. "Traumele îmi plac pentru că au sânge" Andrei Davidoiu, 25 de ani, avea în faţă o carieră de inginer constructor, dar a dat şantierul pe nebunia de la ambulanţă. În liceu, "s-a înrolat" în Crucea Roşie şi aşa l-a prins microbul medicinei. Era în primul an de facultate la Construcţii când a devenit voluntar la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov şi a renunţat la tot ca să se înscrie la Universitatea de Medicină. Acum e în anul IV, dar n-are niciun dubiu în legătură cu ce specializare vrea să urmeze: medicina de urgenţă. Nu e nici ora 10 dimineaţa, a intrat de două ore în tură, şi deja s-a întors de la prima intervenţie, o lipotimie în stradă. Poartă mândru uniforma portocalie de ambulanţier, dar se ţine modest. "Ca voluntar, nu faci decât să urmezi instrucţiunile şefului de echipaj, nu iei decizii de unul singur". Ajutorul pe care îl oferă medicilor de pe Salvare este însă nepreţuit. Numai în Bucureşti, Serviciul de Ambulanţă are un deficit de 40% de cadre medicale, iar orice pereche de mâini contează. Dacă la început, un stop cardio-respirator i se părea un simplu leşin, Andrei ştie să facă de toate acum, să resusciteze, să defibrileze şi să acorde primul ajutor în caz de traume. "Îmi aduc aminte când am fost la primul caz de stop cardio-respirator, îmi imaginam că oamenii chiar îşi revin din asta. Am aflat că nu e chiar aşa când pacientul a murit şi asta m-a marcat", îşi aminteşte voluntarul. Când prietenii lui petrec noaptea în club, Andrei n-are timp nici să respire. Merge la orice gen de intervenţii, de la accidente cu morţi şi răniţi, până la infarcturi şi dureri de stomac. "Traumele au partea lor frumoasă, pentru că este sânge, dar nu ai prea multe de făcut. În infarcturi, sunt situaţii în care, iar, nu trebuie să faci mare lucru şi altele în care chiar ai ce învăţa". Cunoaşte fiecare cotlon din maşina cu care iese pe teren: de la truse pentru naşteri, defibrilator automat, până la truse de replantare a membrelor tăiate. "Mulţumesc lui Dumnezeu, nu am fost până acum la nicio gravidă", glumeşte Andrei. Doctoriţa care nu vrea să mai iasă la pensie "Vedeta" de la Serviciul de Ambulanţă este însă o doctoriţă de 80 de ani, care practic nu a fost nici o zi pensionară. Acum trei ani, când legea nu a mai permis cumularea pensiei care trecea de un anumit cuantum cu salariul, nu a suportat să stea departe de gărzile de la Salvare şi a ales să muncească gratis. Face parte din prima generaţie de medici de urgenţă din lume şi are o experienţă de peste 50 de ani pe ambulanţă. "Imaginaţi-vă o doamnă înaltă, care merge foarte iute şi care e atât de orgolioasă încât atunci când a avut o problemă la genunchi şi a trebuit să meargă cu bastonul, în loc să urce pe scara din faţă, mergea prin spate să nu o vadă lumea", povesteşte directorul medical SABIF, medicul Cristian Grasu (foto). Salvatorii mobili care ajung înaintea Ambulanţei La rândul său, şeful Ambulanţei, doctorul Cristian Grasu, are 27 de ani de gărzi în spate. Deşi acum conduce Serviciul, asta nu-l împiedică să mai iasă din când în când şi pe teren. Este voluntar în proiectul "Există un erou în fiecare dintre noi", care îşi propune să pregătească oameni care să intervină în urgenţele de gradul I şi 0 care au loc în spaţiile publice, pe o rază de 1 kilometru de locul în care se află. "Solicitările care vin prin 112 şi care au bifată opţiunea «caz în locuri publice» sunt înregistrate de o aplicaţie care, pornind de la localizarea victimei, trasează un cerc de 1.000 de metri, în interiorul căruia caută voluntarii disponibili în acel moment şi le trimite alerte prin SMS. Chiar acum am primit şi eu unul, o fată de 26 de ani, cu durere în piept, pe Mihai Eminescu, la vreo 800 de metri de locul în care ne aflăm", ne arată doctorul. Reţea de 10.000 de voluntari în toate sectoarele Până la sosirea echipajului, voluntarul îi acordă victimei primul-ajutor şi efectuează toate manevrele necesare ca să nu rămână cu sechele. "În primele şase minute, leziunile creierului sunt reversibile. După acest interval, cu fiecare minut care trece, şansele care persoana respectivă să fie resuscitată şi să redevină normală scad cu 10% pe minut. Ideea e ca voluntarii să ajungă acolo în cinci minute. Nu au aparatură, fac totul cu mâinile goale, cel mult o mască de insuflaţie ca să nu pună gura direct", subliniază medicul. Până acum, sunt 245 de voluntari înscrişi în program, din toate zonele Bucureştiului. Numărul lor creşte pe zi ce trece. Obiectivul final e să se ajungă la o echipă de 10.000 de voluntari în toată Capitala şi zonele limitrofe. Limita de vârstă pentru voluntariat ce nu presupune gărzi e de 14 ani, fără a fi necesar acordul părinţilor. Majoritatea sunt elevi de şcoală generală şi liceu, însă şi profesori, psihologi, ingineri şi oameni cu profesii care nu au tangenţe cu medicina. Voluntarii primesc un mesaj cu datele persoanei căzute în stradă aproape de ei "Botezul" voluntarilor se face la capătâiul bolnavilor O altă categorie de voluntari sunt cei care fac efectiv gărzi pe ambulanţă la fel ca oricare alt cadru activ. În Bucureşti, există peste 1.000 de voluntari, dintre care unii chiar cu pregătire medicală - studenţi la Medicină, elevi la şcoli postliceale sanitare, asistenţi şi chiar medici cu "carte de muncă" la spital. "Munca de la ambulanţă nu e ca în filme" Oricine are peste 18 ani şi e amator de fapte bune se poate înscrie în programul de training care durează trei luni, la finalul căruia poate alege să semneze un contract de voluntariat. "În aceste trei luni, până capătă experienţă, lucrează pe maşini de transport neasistat, stau cu pacientul în spate, îl îmbărbătează, îl ţin de mână, învaţă proceduri, cum se predă un pacient la spital, cum se completează o fişă de solicitare şi cum se comunică între dispecerat şi ambulanţă", spune Grasu. Voluntarii lucrează sub coordonarea unui şef de echipaj, însă unii dintre ei care sunt absolvenţi de medicină, au drept de liberă practică şi asigurare de malpraxis, pot ajunge să plece singuri "pe teren", în ambulanţe de tip B2 (un ambulanţier şi un asistent) sau chiar C2 (terapie intensivă, care include şi un medic de urgenţe). "Cei care vin de curiozitate trebuie să ştie munca la ambulanţă este un sport periculos şi nu are treabă cu scenele din filme", avertizează medicul. Într- o tură de 12 ore, voluntarii pot avea între şase şi zece intervenţii. În trei luni, voluntarii învaţă manevrele de resuscitare. Întâi pe păpuşi, apoi trec la oameni Orele negre de la 112 În Bucureşti şi zonele din împrejurimi, deficitul de cadre medicale la serviciul de ambulanţă este de 40%. Pe o tură există cam 70 de echipaje de la Salvare şi încă 20 de la SMURD, extrem de puţin pentru o populaţie reală de 4 milioane de locuitori. În medie, în Bucureşti, se primesc în jur de 1.000 de solicitări zilnic. Intervalul cu cel mai mare val de solicitări este între orele 18.00 şi 21.00, iar cele mai multe vin din Sectoarele 2 şi 3. Cele mai complicate cazuri nu sunt accidentele rutiere, ci acelea care necesită diagnosticare rapidă. "Asta este destul de complicat atât timp cât eşti singur şi nu poţi consulta nici chirurgul, nici cardiologul. Dar ambulanţa este o şcoală bună, oamenii sunt stimulaţi să înveţe să evalueze situaţia rapid şi să-şi asume răspunderea", conchide şeful SABIF. Seara, după 18.00, aduce un val de solicitări la Ambulanță