În Timiș se ciorculă din nou cu bărcile de salvare pe strzăi. Pompierii intervin de dimineață pentru a extrage din gospodăriile inundate oameni și animale. În localitatea Lăpușnic: DC 93 a fost blocat din cauza apei de pe carosabil, iar o persoană, pe care a luat-o apa cu mașină cu tot, a trebuit să fie salvată. În Ohaba Lunga a fost viitură, spun reprezentanții ISU Timiș, sunt afectate de puhoiul de apă 17 case, 30 curți și o stradă. Au fost salvate 4 persoane din gospodării, fiind evacuate la dispensarul din localitate. La Remetea-Luncă s-a intervenit pentru evacuarea apei din două case. Și la Babșa s-a intervenit pentru evacuarea apei dintr-o gospodărie, iar de la Ierșnic o altă persoană a fost salvată dintr-o casă inundată, fiind evacuată la rude.

”În zona localității Babșa autoritățile locale acționează preventiv pentru supraînălțarea digului de protecție cu saci de nisip ca urmare a creșterii cotelor pârâului Miniș și a râului Bega. De asemenea ABA Banat intervine pe râul Bega și afluenți cu angajații și 2 IVECO, 2 buldoexcavatoare, 1 bascula, 1 tractor si 4 auto de teren. Se deplaseaza catre zona afectata 4 autocamioane cu nisip, o masina de umplut saci precum si 4.000 saci. Situația este încă în dinamică”, a declarat Elena Megherea, purtătoarea de cuvânt a ISU Timiș.



Te-ar putea interesa și: