Evenimentul Zilei > Justitie > Oameni de afaceri mexicani, în legătura cu o bandă din România! Clonare de carduri și trafic de persoane
Oameni de afaceri mexicani, în legătura cu o bandă din România! Clonare de carduri și trafic de persoane

Oameni de afaceri mexicani, în legătura cu o bandă din România! Clonare de carduri și trafic de persoane

Mai mulți oameni de afaceri din statul Quintana Roo sunt bănuiți pentru acțiuni de spălare de bani. Conturile acestora au fost blocate de Unitatea de Informații Financiare (UIF).

Mai mulți oameni de afaceri din statul Quintana Roo sunt bănuiți pentru acțiuni de spălare de bani. Conturile acestora au fost blocate de Unitatea de Informații Financiare (UIF). Aceștia ar fi ajutat o grupare de români care se ocupă cu furtul de bani din bancomatele din zona respectivă.

Pe lista oamenilor de afaceri bănuiți sunt, Ricardo Antonio Vega Serrador, proprietarul magazinelor Go Mart, benzinăriilor Corpogas, a peste 200 de companii din Ciudad de Mexico, Quintana Roo și Morelos, precum și proprietarul uneia dintre colecțiile celor mai importante modele Ferrari din lume.

Forbes indică faptul că UIF a cerut băncilor să identifice clienții sau utilizatorii care se află pe listă, astfel încât să suspende orice operațiune sau serviciu financiar, să îi împiedice să deschidă conturi noi, să anuleze conturile existente sau să dispună de resursele financiare din conturile lor bancare.

Lista UIF, indică revista, îi include pe Francisco Evodio Garibay Osorio (fost director al Institutului de patrimoniu imobiliar al Administrației publice din statul Quintana Roo, în guvernul lui Félix González Canto, și partener al lui Vega Serrador la înființarea mai multor companii imobiliare), și pe tatăl său, Iván Eliud Garibay Pulido, fost director juridic al guvernului de stat din zona de nord, în timpul guvernului lui Roberto Borge.

În 2015, Garibay Osorio i-a vândut o proprietate lui Adrian Ninel Enăchescu,cumnatul românului Florian Tudor, care este identificat drept liderul unei bande dedicate furtului de bani de la bancomatele din Quintana Roo și din alte părți ale lumii, arată publicația.

Spălare de bani cu ajutorul terenurilor

Asociația civilă „Somos tus ojos” a denunțat, la 14 septembrie 2017, la Parchetul General de atunci că fostul guvernator González Canto a vândut 165 de proprietăți care erau patrimoniu de stat unor oameni de afaceri și oficiali guvernamentali.

Printre beneficiari s-a numărat Garibay Osorio, care, conform plângerii, a fost partener la firma Mayazama, o agenție imobiliară căreia González Canto i-a dat 352 de hectare în Tulum la un preț convenabil de 15 pesos pe metru pătrat, pentru a realiza un complex turistic de lux.

Prețul mediu pe metru pătrat în acea zonă era de 6.000 de pesos, adică guvernul a vândut terenul de 400 de ori mai ieftin. Potrivit Forbes, Biroul Federal de Investigații al Statelor Unite (FBI) și Direcția pentru Combaterea Criminalității Organizate (DCCO) din cadrul Poliției Române au invitat oficiali ai Parchetului General (FGR) să se întâlnească la București, de la 13 până la 18 mai 2019, pentru a coordona o investigație multinațională asupra activităților ilicite ale lui Florian Tudor, în special privind clonarea de carduri.

UIF a cerut blocarea conturilor

UIF a cerut băncilor să blocheze conturile bancare ale lui Adrian Nicolae Cosmin, un om de afaceri român care, împreună cu Florian Tudor, a negat că ar fi parte a unei rețele criminale care clonează carduri bancare în Quintana Roo și fură bani de la bancomate, arată informațiile.

UIF, în frunte cu Santiago Nieto, a cerut să fie împiedicat Eddy Pérez Escobar, avocatul românului, să acceseze resursele lor bancare. A mai cerut același lucru pentru Sergio Cabrera, Ramón Ruiz, unul dintre cei care asigurau protecţia lui Florian Tudor.

Alții care apar pe lista persoanelor blocate sunt notarul Naín Díaz Medina, José Luis Jonathan Yong Mendoza, fost secretar de securitate publică în Cancun; tatăl său, José Luis Yong Cruz; Leticia Rodríguez Lara, „Doña Lety”, liderul unei celule criminale din acest loc, și José Alberto Gómez Álvarez, promotor de box și președinte al Grupului Quequi, continuă „Forbes”.

De asemenea, José de la Peña Ruiz de Chávez, fost secretar de stat al Partidului Ecologist Verde din Mexic din Quintana Roo; Jonathan Medina Nava, agent al Ministerului Public al Jurisdicției Comune a Parchetului General al Statului Quintana Roo; Héctor Ortiz Solares, alias H-1 sau Bandido Boss, liderul grupului infracţional Bandidos Revolutions Team, dedicat hacking-ului instituțiilor bancare; Leticia Rodríguez Lara, Alejandro Enríquez Arcos Romero, Israel López Salazar, Luis Miguel Zetina Barragán și Clementino Nicolás Paz González.

Publicat in categoriile: Justitie
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: