O ziaristă britanică a „agățat” patru fotbaliști în șase ore

Scandalurile sexuale care s-au derulat cu repeziciune în ultima vreme în fotbalul din Marea Britanie, numele cele mai ilustre care au apărut în presă fiind cele ale lui John Terry și Ashley Cole de la Chelsea, Wayne Rooney de la Manchester United și Peter Crouch de la Tottenham, au determinat conducerea cotidianului „Daily Star” să pună la cale o capcană.

Pentru aceasta au folosit pe post de momeală o ziaristă a ziarului lor, care lucra la un alt departament decât cel sportiv și, prin urmare, nu era cunoscută de fotbaliști. Rezultatele au fost peste toate așteptările, Lauren Veveers pornind să colinde localurile selecte din Manchester pentru a vedea cum se comportă jucătorii. În mai puțin de șase ore patru jucători au abordat-o cu intenția de a avea o aventură cu ea, cel mai cunoscut fiind senegalezul El Hadji Diouf, în pofida faptului că religia musulmană interzice cu severitate întreținerea de relații sexuale cu alte femei în afara soției. El s-a dovedit a fi și cel mai insistent, în timp ce Michael Tonge de la Stoke City și-a sunat imediat nevasta, pentru a o informa că a intervenit o problemă urgentă și va întârzia până spre miezul nopții întoarcerea acasă.