O zi din viața lui Aleksei Navalnîi. Ce program are în închisoare

O zi din viața lui Aleksei Navalnîi. Ce program are în închisoare Aleksei Navalnii. Sursa foto: arhiva EVZ

Dizidentul rus Aleksei Navalnîi a relatat despre felul în care decurge o zi în pușcărie, în tabăra penitenciară în care a fost închis în urmă cu mai bine de o lună.

O zi din viața lui Aleksei Navalnîi.

Dizidentul rus Aleksei Navalnîi a descris o zi din închisoare. El a fost închis pe 17 ianuarie, la revenirea în Rusia, după ce a fost tratat în Germania în urma atacului neurotoxic din august 2020. Navalnîi mai are de executat peste doi ani și jumătate. Iar situația sa nu este tocmai bună.

Navalnîi a povestit cum este viața în pușcăriile rusești pentru un dizident care s-a opus lui Vladimir Putin.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Zăpadă. Bărbaţi în uniforme negre de închisoare, cu cizme şi căciuli de blană, stau în picioare în întuneric, cu mâinile la spate. Iar din vârful unui stâlp înalt, un difuzor urlă «Glorie ţie, patrie liberă!»”, așa își începe relatarea Aleksei Navalnîi, conform Reuters.

Pentru el începe o nouă zi în tabăra tabăra penitenciară IK-2 din Pokrov, la 100 de km est de Moscova. Aici își execută pedeapsa la care susţine că a fost condamnat pe nedrept, relatează vineri agenţia Reuters. El spune că dosarul iniţial i-a fost înscenat pentru a-i împiedica activitatea politică împotriva preşedintelui Vladimir Putin.

Încălcarea condiţiilor de suspendare a pedepsei a comis-o prin părăsirea ţării - ca să se trateze în Germania. S-a întâmplat după ce a fost otrăvit, anul trecut, cu agent neurotoxic Noviciok. În ianuarie, când a revenit la Moscova, a fost arestat chiar pe aeroport. Apoi a fost judecat rapid şi trimis în colonia de muncă.

Avocații lui Navalnii acuză rele tratamente ale deținutului: Ne temem pentru viața lui

O zi din viața lui Aleksei Navalnîi

Aleksei Navalnîi a apelat la rețeaua Instagram pentru a descrie o zi din viața de condamnat la pușcărie. Relatarea sa a fost coroborată cu alte declarații făcute celor de la Reuters, prin telefon, de alţi doi bărbaţi. Aceștia au fost închişi anterior în acelaşi loc.

„Deşteptarea se dă dimineaţa la ora 6. Deţinuţii au la dispoziţie două minute să se îmbrace şi încă două să îşi facă paturile. Ultimii doi care termină sunt pedepsiţi, uneori cu bătaia”, a povestit Dmitri Diomuşkin, eliberat în 2019.

După aceasta urmează „ceremonialul” de pe platoul din jurul barăcilor, apoi înviorarea. Din difuzor curg ordinele privind exerciţiile. Când se dă comanda de mers pe loc, „îmi imaginez că fac parte dintr-o versiune rusească a Războiului stelelor”, spune Navalnîi.

La întoarcerea în barăci, se stă la coadă, cu mâinile la spate tot timpul. Fiecare deținut așteaptă așa până îi vine rândul la spălat, mers la WC sau bărbierit. Bărbierii sunt doi deţinuţi care colaborează cu gardienii. Potrivit lui Diomuşkin, totul decurge rapid.

„Mergi la ei, ridici capul şi te bărbieresc în mai puţin de un minut sau 40 de secunde”, a mai povestit fostul deținut.

Micul dejun începe la ora 6.30. Acesta constă în terci servit în boluri de metal şi ceai dulce în căni tot de metal. La sfârşit, deţinuţii trebuie să se ridice în picioare şi să arate mâinile. Le este interzis să ia cu ei o parte din mâncare.

Program de închisoare

După masa de dimineață are loc apelul nominal care presupune două ore de stat în picioare. Dar, acesta nu este singurul. Peste zi mai pot urma şi altele, arată un alt fost deținut, Gleb Drobilenko.

Se ordonă activităţi doar ca să treacă timpul. Un număr de 15 deţinuţi fac şi desfac paturile tuturor colegilor timp de câteva ore. Alţii mută mobila, şterg praful, apoi o mută din nou în altă parte a barăcii.

Navalnîi are dreptul de a fi vizitat de un avocat în fiecare zi lucrătoare. Apărătorii lui sunt ţinuţi însă câte trei-patru ore în aşteptare, înainte de a li se permite convorbiri scurte.

Program sportiv la comandă și o oră la TV

La prânz se serveşte supă, făcută de multe ori din resturi de terci de dimineaţă, apoi un cartof şi nişte pui sau porc, îşi aminteşte Diomuşkin. După aceea, deţinuţii sunt duşi într-o sală unde fac exerciţii fizice la comandă. Unii leşină în timpul programului sportive, a mai povestit Drobilenko.

De la ora 17.00, personalul porneşte televizoarele timp de o oră. Deținuții pot viziona știri sau programe educative difuzate de posturile de stat. Gardienii încearcă să ţină deţinuţii în picioare, nu aşezaţi, cât mai mult timp.

Interzis la somn până la ora 22.00

Înainte de culcare are loc spălarea pe picioare, spălatul şosetelor, iar la final controlul făcut de gardieni, care verifică dacă deţinuţii nu au vânătăi. Somnul este interzis până la ora 22. „Justiţiarii”, adică deținuții care cooperează cu autorităţile, se plimbă printre paturi și îi trezesc pe toți cei care dau să ațipească.

Peste noapte, spune Navalnîi, este trezit din oră în oră. Se bucură de acest tratament deoarece s-a stabilit că există pericolul să evadeze. Un bărbat se apropie de fiecare dată, îl filmează şi îl trezeşte. Aceasta, deşi în celulă există o cameră de filmat cu circuit închis.

„Apoi adorm la loc liniştit, cu gândul că sunt oameni care nu m-au uitat şi nu mă vor pierde, ceea ce e grozav, nu?”, a mai scris dizidentul rus.

Citește și:

Aleksei Navalnîi a fost mutat într-o închisoare secretă. Ce spune avocatul opozantului rus

Colaboratorii lui Aleksei Navalnîi au anunțat organizarea unor noi acțiuni de protest