O vrăjitoare a ucis o fetiţă de 9 ani. 3 zile de ritualuri dezaxate. Dezvăluiri şocante

O vrăjitoare a ucis o fetiţă de 9 ani. 3 zile de ritualuri dezaxate. Dezvăluiri şocante

O autointitulată vrăjitoare din Sri Lanka a ucis o fetiţă de 9 ani în cadrul unor ritualuri dezaxate despre care credea că ajută la alungarea spiritelor rele.

O vrăjitoare a ucis o fetiţă de 9 ani. 3 zile de ritualuri dezaxate. Dezvăluiri şocante. Aşa-zisa vrăjitoare a fost arestată după ce micuţa a murit din cauza rănilor provocate. Fetiţa de 9 ani a fost bătută cu bestialitatea 3 zile la rând, conform DPA.

Femeia pretindea că s-a specializat în vrăjitorie şi promisese că o va scăpa de spiritele rele pe micuţa din Biyagama. Este vorba despre o comună suburbană situată la 33 de kilometri est de capitala Colombo.

O vrăjitoare a ucis o fetiţă de 9 ani

aşa arată diavolul în cultura din Sri Lanka

Poliţia a arestat-o şi pe mama victimei, acuzată că a ajutat la comiterea acestui ritual medieval. Copila a fost bătută atât de rău, încât a avut organele interne zdrobite.

Ne puteți urmări și pe Google News

În cele din urmă, din cauza rănilor severe, ea a murit duminică. Oamenii legii au aflat că au fost rupte 5 bastoane în timpul ritualurilor. Vrăjitoria nu reprezintă o noutate în Sri Lanka.

Oamenii din această ţară insulară asiatică sunt ferm convinşi că vrăjitoria îi vindecă de diferite afecţiuni. Ei cred că asta îi ajută inclusiv la rezolvarea litigiilor familiale sau a problemelor funciare şi financiare.

În ianuarie 2019, un alt caz şocant legat de vrăjitoria a fost semnalat în India, în est. În prim-plan au fost 6 bărbaţi arestaţi în legătură cu uciderea unei femei pe care o suspectau că practica vrăjitoria.

N-a fost ucisă doar presupusa vrăjitoare, ci şi patru copii ai ei. Cadavrele au fost descoperite într-un puţ din apropierea casei lor, în satul Bada Indipur, din statul Odisha.

Uciderea unei vrăjitoare din India

Iată ce a declarat atunci superintendentul de poliţie Umashankar Dash: „Soţul femeii s-a întors acasă sâmbătă dimineaţă şi a văzut că soţia şi copiii lipsesc, precum şi semne de luptă şi pete de sânge în casă. El a făcut plângere şi o echipă de poliţie şi o alta cu câini au găsit cadavrele în fântână.”

În urma acestor fapte reprobabile, cei 6 – printre care se afla şi „medicul-vrăjitor” din sat – au fost arestaţi. Ei au fost acuzaţi de crimă şi diverse infracţiuni în virtutea unei legi de prevenire a vânătorii de vrăjitoare.

Se pare că la vărsarea de sânge s-a ajuns după ce medicul-vrăjitor a acuzat femeia că a blestemat-o pe fiica principalului suspect. Soluţia găsită pentru risipirea vrajei? Lichidarea.

„Fata asta s-a îmbolnăvit şi medicul-vrăjitor Budhram a fost chemat să o trateze. Când a murit, Budhram a spus că femeia Mangli era responsabilă şi i-a instigat pe tatăl şi unchii fetei moarte să o ucidă”, a declarat Dash.

Convingerile superstiţioase sunt încă prezente în special în zonele tribale sărace din estul şi centrul Indiei. Ele au fost în spatele unor atacuri similare asupra femeilor. Potrivit datelor Biroului Naţional de Înregistrare a Criminalităţii, cel puţin 100 de persoane, majoritatea femei, sunt ucise în fiecare an fiind suspectate că practică vrăjitoria.

en24news.com

foto simbol